Misionarii martiri îl mărturisesc pe Cristos
25.03.2004, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea le-a adus un omagiu ieri misionarilor care au fost ucişi anul trecut, prezentându-i ca mărturisitori ai lui Cristos, singurul Salvator al lumii. Evenimentul a avut loc în Ziua Misionarilor Martiri, promovată de Mişcarea Misionară de Tineret a Societăţilor Misionare Pontificale, Zi celebrată la 24 martie în amintirea acestei zile din 1980, când a avut loc asasinarea Arhiepiscopului Oscar Romero de San Salvador.
La sfârşitul audienţei generale de miercuri din Piaţa San Pietro, Papa a spus că speră că celebrarea acestei Zile va fi „pentru fiecare o ocazie potrivită de redescoperire a credinţei în Cristos, singurul Salvator, şi de reîntărire a speranţei într-o lume mai dreaptă şi mai fraternă”. În discursul adresat pelerinilor Sfântul Părinte a amintit de „martirii misionari”, incluzându-i între victimele fără de apărare ale violenţei. În această Zi a Martirilor Misionari, a spus Papa, „nu putem să nu amintim preoţii, persoanele consacrate şi laicii decedat în teritoriile de misiune în cursul anului 2003. Atât de mult sânge continuă să fie vărsat în numeroase regiuni ale lumii.”
„Nevoia este încă urgentă”, a adăugat Papa, „ca oamenii să îşi deschidă inimile spre un efort curajos de înţelegere reciprocă. Speranţa pentru pace şi dreptate este tot mai mare în fiecare parte a lumii. Cum putem să răspundem acestei sete de speranţă şi iubire decât apelând la Cristos, prin Maria?”, a întrebat Papa. Pentru Ziua Mondială a Misionarilor, agenţia Fides a Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor a actualizat lista misionarilor ucişi în 2003. Lista arată că anul trecut au murit 35 de misionari, deşi surse din aceeaşi Congregaţie au indicat că ar fi mai mulţi. Printre victime este şi Arhiepiscopul Michael Courtney, de 58 de ani, Nunţiu Apostolic în Burundi şi un apărător al păcii în mijlocul războiului civil, ucis la 29 decembrie în Minago. Majoritatea din misionarii de pe listă, adică 22, au murit în Africa. 12 au murit violent în America Latină şi doi în Asia.
