96% dintre ginecologii spanioli refuză să efectueze avorturi
26.03.2004, Madrid (Catholica) - Conform grupului pro-life „Provida”, 96% dintre medicii ginecologi din spitalele publice din Spania refuză să opereze avorturi. Justo Aznar, şeful departamentului de biopatologie din Spitalul La Fe din Valencia, a declarat că „ginecologii spanioli cred cu fermitate că sarcina lor este orientată spre viaţă şi nu spre distrugerea embrionilor nenăscuţi.”
Medicul a mai declarat că, „datorită specialităţii noastre, suntem primii care observăm noua viaţă a unui embrion. La 20 de zile după concepere, inima bate deja, iar ginecologii ştiu asta.” Această situaţie a fost observată statistic încă de la legalizarea în 1985 a avortului. Astfel, în 1986, doar doi dintr-o sută de ginecologi din Spitalul La Paz din Madrid acceptau să efectueze avorturi. Există regiuni precum Valencia, unde până la sfârşitul anului 2003 nu mai fusese făcut un avort de cinci ani. În cel mai mare spital din Valencia, doar un medic a operat vreodată avorturi.
Aceasta nu înseamnă că în Spania nu se efectuează avorturi, luând în calcul spitalele şi clinicile private. Ieri, în celebrarea Zilei Nenăscutului, profesorul Jose Perez Adan declara că Spania „retrăieşte continuu efectele din 11 martie, prin cei 200 de copii ucişi zilnic prin avort”. Situaţia este similară Statelor Unite unde, conform profesorului Perez, „victimele avortului ajung la 4000 pe zi, adică mai multe decât victimele ucise la 11 septembrie”. El a continuat: „Trebuie să ne amintim de aceste victime şi trebuie să vorbim despre ele, căci altfel violenţele împotriva nenăscuţilor vor spori.”
