Tăicuţu` a plecat la Tatăl

11.05.2004, Bucureşti (Catholica) - Sâmbătă, 9 mai, cimitirul Bellu Catolic a mai primit un trup spre odihna veşnică: al preotului greco-catolic Eugen Sârbu, cel care i-a fost spiritual lui Corneliu Coposu, cel care a fost atât de iubit de credincioşi încât numele i-a fost schimbat în Tăicuţu`, cel căruia credincioşii din Paris i-au spus „Vagabondul lui Dumnezeu”. „Tăicuţu` nu ne mai aşteaptă în confesionalul de la Sf. Iosif şi nici nu-l vom mai vedea la altar. Ne va urmări însă de acolo, de sus, şi ne va călăuzi paşii în continuare”, se spune într-un comunicat al AGRU Bucureşti.

Pr. Eugen Sârbu a trecut la Domnul miercuri, 5 mai. În memoria lui, redacţia Actualitatea creştină a publicat pe situl ARCB.ro fragmente dintr-un interviu cu Tăicuţu` apărut în 1997. Cităm aceste fragmente: „La terminarea liceului, pe care l-a absolvit la Blaj, visam să devin ofiţer. Nu cred că era o vocaţie adevărată, ci o simplă admiraţie pentru uniforma ofiţerească. După multe căutări, tot ofiţer am ajuns, dar în armata lui Cristos. […] La 29 martie 1942 am fost hirotonit preot de către IPS Valeriu Traian Frenţiu, episcopul martir de Oradea, pe atunci administrator apostolic al Mitropoliei Blajului. Ca preot greco-catolic am lucrat în două parohii (Chinciuş şi Bord, judeţul Târnava Mică), până în octombrie 1948, când am fost silit să plec, neacceptând să-mi părăsesc credinţa şi Biserica al cărei slujitor am fost. Cum nimeni nu ne dădea nici un fel de serviciu celor care am rămas fideli, m-am angajat ca paznic la un şantier. Apoi, pentru câteva luni, am lucrat într-o fabrică, de unde am fost dat afară împreună cu alţi doi confraţi, tot pe motiv că nu am trecut la ortodoxie.”

„Reîntors la casa părintească, am intrat om de serviciu (măturător) la o bază sportivă, unde am rămas 25 de ani, până în 1981, când am venit la Bucureşti. […] Am înţeles că orice vocaţie care vine `de sus` e un semn de iubire, căreia am încercat să-i răspund prin iubire, care înseamnă dăruire, cruce, sacrificiu, recunoştinţă. La altar, m-am străduit fără încetare să-mi dovedesc atât iubirea cât şi recunoştinţa faţă de cel care mi-a încredinţat această misiune. Am celebrat Sf. Liturghie în fiecare zi, fie în casa părintească, fie prin casele particulare ale credincioşilor, chiar şi prin parcuri şi păduri. Am alergat mereu să aduc o fărâmă de alinare celor suferinzi, îndeosebi în spitale şi sanatorii, prin Sfânta Spovadă şi Împărtăşanie.”

În final redacţia Actualitatea creştină îi aduce un omagiu emoţionant: „Tăicuţu` ne-a ascultat confesiunile, ne-a povăţuit sau ne-a arătat părinteşte bastonul, ne-a dat curaj şi ne-a mângâiat în întristare, de aceea îl însoţim la cele veşnice cu o rugăminte: Tăicuţule, tu care ne-ai numit de atâtea ori, la scaunul de spovadă `fiul meu`, tu care, de atâtea ori, ne-ai dezlegat de păcate şi ne-ai împăcat cu Dumnezeu, mijloceşte pentru noi la Tatăl Ceresc şi ajută-ne să fim demni de memoria ta.”