„Nu fiţi consumatori pasivi”
17.05.2004, Bucureşti (Catholica) - Cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale (ZMCS), IPS Ioan Robu, preluând tema mesajului papal, „Mass-media în familie: un risc şi o bogăţie”, a adresat un mesaj pe care îl găsiţi publicat în biblioteca sitului Catholica. ZMCS va fi celebrată în acest an duminică, 23 mai, în întreaga Biserică Catolică. În România, Conferinţa Episcopilor Catolici are o Comisie pentru Comunicaţiile Sociale, al cărei preşedinte este IPS Ioan Robu.
În mesajul său, Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti porneşte de la „constatarea bogăţiei peisajului mediatic din România”. Citând mesajul Papei pentru ZMCS, IPS Robu aminteşte că media au un potenţial pozitiv uriaş, dar din păcate acestea slujesc prea puţin familia. De aici avertismentul: „După cum sublinia şi Papa, `mijloacele de comunicare socială sunt primite zilnic asemenea unor oaspeţi obişnuiţi în multe case şi familii`. Aveţi mare grijă pe cine primiţi în casă! Vă amintesc dragi părinţi, însuşindu-mi cuvintele Papei, că voi, `ca primii şi cei mai importanţi educatori ai fiilor voştri, sunteţi şi primii care îi învaţă despre mijloacele de comunicare. Sunteţi chemaţi să îi formaţi pe fiii voştri în utilizarea moderată, critică, vigilentă şi prudentă a acestora în casă.`”
IPS Robu adresează în continuare un apel energic: „Vă invit să nu fiţi consumatori pasivi, ci să reacţionaţi, să vă exprimaţi, să vă coalizaţi forţele pentru a face vizibile cerinţele media ale familiilor. Se spune că media dă publicului ceea ce el cere. Atunci vocea voastră trebuie să se facă auzită şi să cereţi programele, revistele şi cărţile care sunt bune pentru formarea şi informarea voastră, a familiei voastre.” Un întreg paragraf le este dedicat mai apoi tinerilor, „segmentul cel mai vânat de atâtea mijloace de comunicare”. „Nu acceptaţi postura de `vânat`”, îndeamnă IPS Robu, „ci comportaţi-vă ca stăpâni ai mijloacelor de comunicare, ca stăpâni ai telecomenzii, stăpâni ai deciziilor de a cumpăra o revistă sau o carte, stăpâni ai mouse-ului ce pot da oricând click pentru a închide programul de navigare pe Internet.”
„Demonstraţi-vă inteligenţa de a nu consuma tot ceea ce vi se oferă, de atâtea ori din păcate hrană otrăvitoare pentru sufletele voastre. Întăriţi-vă relaţia de prietenie cu Domnul, care este pentru totdeauna alături de voi. Iar atunci când staţi pe gânduri dacă să consumaţi sau nu un anume produs mediatic, gândiţi-vă ce ar face Isus în locul vostru. Veţi găsi imediat răspunsul la dubiu şi tăria de a merge împotriva curentului pe care îl urmează cei de-o vârstă cu voi!” Preşedintele Comisiei pentru Comunicaţiile Sociale, care este şi preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din România, se adresează în continuare „preoţilor, persoanelor consacrate şi cateheţilor”, cărora le recomandă să nu neglijeze „formarea media a celor aflaţi în grija voastră”. Şi continuă: „Folosiţi-vă, nu fără spirit de prudenţă, de mijloacele de comunicare în procesul formativ! Aceasta va face mai eficientă munca voastră pastorală şi mai punctuală educaţia media pe care o propuneţi.”
În încheire, IPS Robu adresează o serie de recomandări: „Cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale vă recomand revistele şi cărţile tipărite de editurile noastre. Ar fi ideal dacă ar creşte difuzarea acestora, astfel încât toate familiile noastre catolice să aibă un colţ de bibliotecă umplut de publicaţiile noastre. Vă recomand şi siturile catolice, create la nivel naţional, diecezan sau parohial. Acestea ar putea deveni, pentru utilizatorii de Internet, o cale nu numai de informare dar şi de consolidare a formării religioase şi a legăturilor din comunitate. Nu în ultimul rând, recomand programele de radio şi televiziune, acelea care sunt create şi difuzate în spirit creştin, pentru ca prin intermediul audienţei să crească interesul producătorilor pentru astfel de emisiuni.”
