Pr. Cristian Popa despre Asociaţia „Diaconia” (II)
29.05.2004, Bucureşti (Catholica) - Continuăm cu partea a doua şi ultima a interviului publicat în numărul 61 din buletinul săptămânal „Dosar Provita Media”. Interviul este luat pr. Cristian Popa, coordonatorul Asociaţiei ortodoxe „Diaconia”, asociaţie neguvernamentală, fondată sub egida Patriarhiei Românie. Interviul integral poate fi citit pe situl www.provita.ro.
– Aş vrea să ştiu cum colaboraţi cu instituţiile guvernamentale? Oferă statul sprijin acestor copii cu probleme? Copiii care au fost îndrumaţi către familii, prin această iniţiativă mai nouă, de dezinstituţionalizare, de închiderea orfelinatelor, în acest moment, o duc greu. Cel puţin o parte dintre ei… Din cercetările noastre reiese că nu există prea multe familii care agreează ideea primirii în sânul lor a unor asemenea copii.
– Preocuparea statului după anul 2000 a fost să scoată copiii din orfelinate. Au fost căutate soluţii alternative la orfelinate. Părinţii care aveau copii în aceste instituţii au fost obligaţi să şi-i ia acasă, statul oferindu-le un sprijin social pentru fiecare copil. Aceasta este o alternativă la orfelinat. Acest ajutor social, pentru marea majoritate a cazurilor, este foarte redus.
– La cât se ridică ajutorul social acordat de stat pentru un asemenea copil?
– La aproape 500.000 de lei lunar. La această sumă se adaugă alocaţia. E o sumă mică. Orfelinatele, instituţiile unde au stat mult aceşti copii, se află în desfiinţare.
– Aici au apărut câteva probleme… Reprezentanta organizaţiei FARA, doamna Nicholson, ne-a declarat că, lansând această acţiune, de a desfiinţa orfelinatele, statul se grăbeşte foarte mult, creând greutăţi şi mai mari acestor copii. În acelaşi timp, statul nu oferă un sprijin mai deloc organizaţiilor neguvernamentale. În ţările vestice, unde principiul dezinstituţionalizării este aplicat în mod realist, statul sprijină foarte mult organizaţiile neguvernamentale care se implică în problema copiilor.
– Cred că acest lucru ar trebui să se întâmple mai bine şi la noi. Adică statul să susţină mai mult organizaţiile, care se implică în rezolvarea problemei copiilor. Este o soluţie crearea unor centre de zi private, către care ar trebui să meargă banii, pe care statul îi cheltuia cu orfelinatele. Ar trebui să funcţioneze parteneriatul public privat. Acum, au început să se stabilească condiţiile de bază ale funcţionării unor asemenea parteneriate. Deocamdată, ce vă pot spune eu, este aceea că aceste parteneriate nu funcţionează.
– Unde apar problemele? De cine depinde faptul creării acestor parteneriate?
– În mare parte aceste probleme depind de cei care se află în conducerea direcţiilor de protecţia copilului. Există o anume senzaţie că banii publici se îndreaptă către o zonă privată şi că aceşti bani nu pot fi controlaţi. După aceea este greoaie procedura realizării acestui parteneriat. Merge greu partea de început, cea referitoare la fundarea parteneriatului, după care, la fel de greu, se obţin aprobările. Deciziile le iau consilierii primăriilor.
– Din experienţa pe care o aveţi, cum se simt copiii care au fost înapoiaţi familiilor lor, familii care sunt foarte sărace? În ce măsură banii, aşa cum sunt, sunt folosiţi pentru copii şi nu sunt risipiţi de părinţi, pe băutură etc.?
– Eu ştiu că se lucrează în acest sens. Autoritatea care dă banii controlează acele familii ,unde ar exista bănuiala existenţei unor asemenea mentalităţi. Există asistenţi sociali care se ocupă cu aceste probleme. Când există cazuri mai dificile, când copiii, deşi au fost îndreptaţi către familiile lor, ajung în stradă, aceştia sunt îndreptaţi către anumite organizaţii străine. Şi autoritatea publică, atunci când semnalează asemenea cazuri, îi îndreaptă pe acei copii către organizaţii neguvernamentale, care sunt de obicei finanţate din străinătate. Probabil că acolo lucrarea este mai eficientă.
– De ce nu se realizează multe înfieri în România? Care este părerea dv., ca om al Bisericii, care cunoaşteţi familiile româneşti, poate mai bine? Foarte multe familii, care au luat copii spre înfiere îi folosesc pe aceştia la muncă. De fapt, îi exploatează fizic. O acţiune de caritate se transformă într-una de exercitarea sclavajului în cazul minorilor.
– Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a pus în discuţie, în ultima sesiune, şi această problemă, în contextul unor probleme de bioetică. În mass-media, au apărut foarte multe dezbateri pe această temă. Biserica trebuia să ia opoziţie şi în această problemă. Sfântul Sinod s-a declarat în favoarea înfierilor interne. În textul dat publicităţii se spune că „familia română nu a sărăcit atât de mult, încât să nu-şi mai poată creşte copiii”. Cred că acele campanii care s-au desfăşurat pe marginea acestei probleme au avut un efect benefic. Numărul înfierilor a început să crească. Au apărut şi exemple multe din rândul preoţilor.
