Procesiune cu Sfântul Sacrament la Bucureşti
15.06.2004, Bucureşti (Catholica) - Duminică, 13 iunie, la ora 15.30 spaţiul din faţa bisericii italiene, de pe bulevardul Magheru din Bucureşti, era plin de credincioşii veniţi pentru procesiunea cu Preasfântul Sacrament. La ora 16.00, împreună cu Arhiepiscopul Ioan Robu şi Episcopul Auxiliar Cornel Damian, cei prezenţi au pornit în procesiune spre catedrala „Sf. Iosif”. Temperatura crescută, informează ARCB.ro, nu i-a împiedicat pe credincioşii să vină într-un număr foarte mare, Catedrala „Sf. Iosif” dovedindu-se neîncăpătoare.
Cu o zi înainte, sâmbătă, 12 iunie, în Arhidieceza de Bucureşti a avut loc un alt eveniment important. Comunitatea romano-catolică din Giurgiu, după ce anul trecut a primit un nou preot paroh, anul acesta a trăit un eveniment important în viaţa de credinţă a oricărei comunităţi romano-catolice: conferirea Sacramentului Confirmaţiunii. La sărbătoare au venit preoţi şi credincioşi din celelalte parohii ale Arhidiecezei. Celebrarea ce a avut loc sâmbătă a fost prezidată de Episcopul auxiliar de Bucureşti, PS Cornel Damian. După ce s-au pregătit timp mai câteva luni, cei 17 tineri şi adolescenţi au sărbătorit alături de familiile lor primirea darurilor Duhului Sfânt, prin Sacramentul Confirmaţiunii.
Duminica trecută, 6 iunie, alţi copii au primit un alt Sacrament. După o pregătire care a început în luna octombrie 2003, şi s-a desfăşurat duminică de duminică, 24 de copii din parohia Adormirii Maicii Domnului din Bucureşti au primit pentru prima dată Trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Cristos. Evenimentul a avut loc în ziua Preasfintei Treimi, la Liturghia de la ora 9.00.
