26 iunie: Manifestare culturală la Institutul Teologic din Iaşi
29.06.2004, Iaşi (Catholica) - Sâmbătă, 26 iunie, au început la Institutul Romano-Catolic Sf. Iosif din Iaşi manifestările ocazionate de celebrarea celor 120 de ani de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi (27 iunie 1884). Manifestarea de sâmbătă a cuprins trei momente: o întâlnire în aula magna a institutului, în cadrul căreia au fost ţinute mai multe conferinţe şi s-au conferit diplome, medalii şi cruci jubiliare; un scurt istoric al diecezei în imagini urmat de un moment cultural pregătit de seminarişti, iar în ultima parte a zilei o Liturghie pontificală, în capela seminarului, prezidată de PS Petru Gherghel, păstorul Diecezei de Iaşi. La manifestările din ziua de 26 iunie au participat aproximativ 300 de invitaţi din ţară şi străinătate, înalţi ierarhi, clerici, politicieni, academicieni şi oameni, legaţi într-un fel sau altul de istoria acestei dieceze. Manifestarea de la seminar a fost coordonată de părintele Viliu Dancă.
Dintre înalţii ierarhi care au participat, alături de păstorii Diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă, s-au aflat PS Anton Coşa de Chişinău, PS Florentin Crihălmeanu de Cluj-Gherla şi PS Genaro Francischetti de Fermo, Dieceză din care provenea PS Nicolae Iosif Camilli, primul episcop al Diecezei de Iaşi. La deschiderea manifestărilor jubiliare au participat, de asemenea, personalităţi de seamă de pe scena politică românească, precum dl. Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor şi dl. Gheorghe Nichita, primar al oraşului Iaşi. Dl. Valer Dorneanu a prezentat şi un gând al preşedintelui ţării, dl. Ion Iliescu. A mai participat şi pr. Mihail Ciocan, consilier în probleme de administraţie bisericească, în calitatea de delegat al IPS Daniel Ciubotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Prof. dr. Ion H. Ciubotaru, profesor la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, a vorbit auditoriului despre identitatea catolicilor de pe aceste meleaguri, aşa cum i-a descoperit el străbătând satele catolice şi dialogând cu oamenii. „Convieţuirea între catolici şi ortodocşi în secolul al XVII-lea” a fost titlul conferinţei susţinute de doamna Violeta Barbu, membru al Academiei Române şi profesor la Institutul Teologic „Sf. Tereza” din Bucureşti. „Dacă vrem un viitor mai bun, să privim din când în când şi în trecut”. Acesta a fost mesajul central pe care Mons. Anton Despinescu a încercat să-l transmită auditoriului, vorbind despre personalitatea marcantă a primului episcop de Iaşi, N.I. Camilli. După o scurtă trecere în revistă a reperelor istorice din viaţa acestui episcop, s-a dat citire epitafului său. Pe epitaf este schiţat portretul distinsului prelat: „… o inimă de aur, suflet curat şi cuget limpede. I-a plăcut viaţa retrasă. A murit călugăr evlavios. Deşi străin ca origine, a murit ca mare român prin sentimentele lui”.
Prin conferinţa susţinută, pr. Viliu Dancă i-a invitat pe toţi să facă un pas înainte în istorie, analizând viaţa creştinilor catolici în crunta perioadă a anilor 1948-1989, aducând în prim plan imaginea unor personalităţi precum Gheorghe Pătraşcu, Ioan Ploscaru şi Iuliu Hossu, care şi-au trăit credinţa în întunericul închisorii. Pr. Fabian Doboş a schiţat portretul PS Dominic Jaquet. „Un caz rar, care a întrunit la unison numai aprecieri. Model pentru tinerele generaţii. El azi se întoarce acasă”. Aceasta este figura pr. Iosif Malinowski, vicar general al Episcopului N.I. Camilli, aşa cum a reieşit din prezentarea făcută de dr. Dănuţ Doboş. Drd. Anton Coşa, venit special de la Bacău pentru această manifestare, a vorbit despre impactul extern al înfiinţării Episcopiei Catolice de Iaşi. El a prezentat modul în care a fost văzut acest fapt în diplomaţia Vaticanului, în contextul politic al timpului. Pr. Mihai Dămoc, de la Institutul Franciscan din Roman, a realizat o trecere în revistă, în date şi nume, a prezenţei franciscane pe teritoriul moldav.
În ultimele decenii a crescut numărul studiilor istorice dedicate catolicilor din Moldova. Dl Ion H. Ciubotaru indica apariţia a aproximativ 200 de studii, după 1989, dedicate catolicilor din această zonă. Pr. Alois Moraru a prezentat cinci apariţii recente de acest gen: două monografii aparţinând satelor Gherăeşti şi Sagna, ultimele două numere din revista de istorie a Episcopiei Catolice de Iaşi – „Buletin istoric” – şi o carte conţinând portretul şi scurte repere din viaţa Episcopilor de Iaşi şi a rectorilor Seminarului diecezan. A rostit un cuvânt şi dl Ioan Lăcătuşu, directorul Centrului European de Studii pentru Drepturile Omului (Harghita), precum şi pr. Ioan Ciuraru, provincialul părinţilor franciscani în Moldova. Excelenţa sa Genaro Francischetti, Arhiepiscop de Fermo, l-a prezentat pe Episcopul Camilli ca „păstorul care uneşte trecutul cu prezentul”.
A urmat momentul culminant al acestei prime perioade a zilei, moment în cadrul căruia PS Petru Gherghel a conferit diferitelor personalităţi din lumea clericală şi laică, cruci jubiliare, medalii jubiliare şi diplome de merit. Acordarea acestor distincţii a fost un act de mulţumire şi apreciere a jertfei şi eforturile depuse de cei care le-au primit şi un imbold pentru ceilalţi. În această notă solemnă s-a încheiat primul moment al zilei.
