Pr. Johannis Schneeweiss – un adevărat Schindler în variantă românească

10.08.2004, Giurgiu (Catholica) - În anul 1935 un tânăr preot, german la origine, cu înclinaţie spre cele sufleteşti – credinţă în Dumnezeu şi dragoste faţă de cele sfinte – păşea cu o încredere adâncă pragul bisericii romano-catolice din Giurgiu. Este vorba de Johannis Schneeweiss, despre care Jurnalul naţional a scris săptămâna trecută numindu-l „un adevărat Schindler în variantă românească”. Johannis s-a născut pe 5 august 1909 în localitatea bănăţeană Ortişoara, judeţul Timiş, fiind primul dintre cei trei copii ai soţilor Barbara şi Ioan Schneeweiss. Arătând o purtare demnă de bună creştere în familie şi în societate, cât şi în şcoală, urmează Seminarul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti. Astfel înţelegând gândul şi porunca lui Dumnezeu îi oferă ca ofrandă Creatorului propria sa viaţă, toate năzuinţele sale îndreptându-se spre împlinirea idealurilor creştineşti, spre virtute şi îndreptarea oricărui rău. Avea doar 26 de ani.

Când a venit să slujească în Giurgiu, comunitatea de aici avea circa 300 de suflete, în marea lor majoritate etnici germani, maghiari, italieni, belgieni dar şi localnici. Era un marianist convins, din slujbele pe care le oficia, nelipsind novenele şi litaniile dedicate Maicii Domnului. În timpul celui de-al doilea război mondial Sfânta Litrughie se celebra duminica de două ori pe zi. Unul dintre motive era acela că Biserica era neîncăpătoare. Dimineaţa participau localnicii iar după amiaza veneau soldaţii Wermacht-ului însoţiţi de ofiţeri. Un martor ocular, citat de ziar, îşi aminteşte cu nostalgie cum soldaţii nemţi şi austrieci plângeau la slujbă atunci când părintele predica. Mulţi dintre ei n-au mai apucat să se reîntoarcă acasă, căzând la datorie; trupurile lor au fost îngropate în taină de pr. Schneeweiss, dar au rămas uitate în cimitirul catolic.

Viaţa începe să-i fie zbuciumată şi plină de peripeţii dramatice din anul 1940, când, somat de circulara nr. 626 a Inspectoratului General al Cultelor, este obligat să-şi decline apartenenţa etnică. Dictatura antonesciană credea că are de-a face cu un evreu şi trebuiau luate măsuri radicale. Schneeweiss se declară etnic german. „În anul 1945, după cum notează însuşi părintele Schneeweis într-unul din documentele parohiei, comunitatea romano-catolică din acest oraş a avut multe de suferit: 26 de persoane de origine germană au fost, la 13 ianuarie, ridicate în mod forţat şi deportate în Rusia sovietică pentru muncă. Până în prezent s-au întors numai 2 persoane, fiind bolnave. Şi eu parohul am fost atunci ridicat forţat de la domiciliu de câţiva poliţai şi soldaţi sovietici ca să fiu deportat şi eu, însă după 10 zile am fost eliberat din lagăr de la Galaţi. Deoarece toţi cetăţenii străini catolici s-au întors în patria lor, parohia noastră a rămas cu numai 73 de suflete şi 33 de familii…”

Interogatoriile de la securitate, însoţite de lovituri la cap, au rămas cu urme. Leziunile interne provocate de comunişti au făcut să fie operat la cap în două rânduri, în 1966 şi în 1967, însă fără şanse de vindecare, boala producându-i dureri tot mai mari şi greu de suportat. S-a stins din viaţă pe 20 septembrie 1969, după atâtea suferinţe îndurate, însă el rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut cu acel chip sufletesc, bogat şi pilduitor în roade pe plan spiritual, cu care a fost înzestrat de Dumnezeu şi prin care s-a făcut apreciat şi iubit deopotrivă de către români, germani, austrieci. Articolul citat se încheie cu o declaraţie a Mons. Vittorio Blasutti, de la Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti: „Părintele Schneeweiss, pe care am avut onoarea să-l cunosc personal, a fost un preot de elită al Bisericii, cu o trăire aleasă, plin de dumnezeiasca dragoste, care, mai presus de orice, a crezut mai mult în puterea faptelor decât a cuvintelor goale…”