Cursă simbolică la Loreto
31.08.2004, Loreto (Catholica) - Într-un gest simbolic pentru promovarea păcii, 45.000 de persoane vor alerga în cursa „100 de metri pentru pace” joi, la Loreto. Distanţa între Loreto, Betleem şi Bagdad este în total de 4.500 de kilometri. 100 de metri înmulţiţi cu 45.000 de persoane dă tocmai distanţa ce separă cele trei oraşe. Cursa va avea loc în faţa Sanctuarului Marian de la Loreto, şi urmăreşte să transmită un mesaj de pace. Punctul culminant al programului evenimentului Acţiunii Catolice va fi prezenţa în 5 septembrie, la Loreto, a Papei Ioan Paul al II-lea.
Cursa este o continuare a Maratonului pentru Pace Ierusalim-Betleem organizat în luna aprilie de Conferinţa Episcopilor Catolici Italieni. „Ideea este să transmitem lumii un mesaj intens de pace”, au spus organizatorii. Alergarea se va face pe patru străzi din faţa Sanctuarului de la Loreto. Timp de 60 de ore, tineri, adulţi, persoane cu handicap, atleţi, personalităţi ale lumii muzicii şi politicii, reprezentanţi ai Bisericii, inclusiv Episcopi, vor alerga în această cursă. Iniţiativa, care va include momente de rugăciune şi reflecţie, este organizată de Conferinţa Episcopală Italiană şi de Centrul Sportiv Italian.
Momentele de rugăciune ce însoţesc cursa vor include Acatistul specific ritului răsăritean, precum şi rugăciuni şi adoraţii euharistice. Cursa va începe joi şi se va încheia duminică. Participanţii vor primi un număr în cursă, şi la final un simbol de pace. Se vor organiza şi două chete pentru două proiecte de pace. Unul va fi un eveniment sportiv în Ain Arik, Palestina, iar al doilea, „O casă pentru Irak”, un semn de solidaritate cu această ţară.
