Trei membri ai Acţiunii Catolice
03.09.2004, Iaşi (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea va beatifica mâine, 5 septembrie, trei figuri cheie ale Acţiunii Catolice. Evenimentul va avea loc în cadrul vizitei la sanctuarul naţional marian de la Loreto. „Lumina creştinului”, publicaţia Diecezei de Iaşi, a publicat un articol în care prezintă pe scurt vieţile celor trei. Iată aceste scurte biografii. Catalanul Pere Tarres i Claret s-a născut la Manresa, la 30 mai 1905. El a murit în Arhidieceza de Barcelona la 31 august 1950. După ce a obţinut doctoratul în medicină, a fost hirotonit preot şi s-a dedicat formării tineretului din Acţiunea Catolică. I-a fost încredinţată pastoraţia fetelor. „Femeia are o putere de iubire foarte mare – a scris Tarres -, o capacitate enormă de sacrificiu care, pusă în slujba Bisericii, poate fi de mare ajutor”. Cu femeile, mai ales cu tinerele, nu aprofundează doar teme precum liturgia, viaţa interioară, puritatea, devoţiunea către Fecioara Maria, ci şi educaţia şi simţul muncii. „Nu putem să ne limităm să formăm tinere bune, cu privirea senină, ca şi cum toată viaţa lor ar trebui să se exprime între zidurile unei mănăstiri, îndepărtând orice lucru ca ocazie periculoasă”. Pere şi-a încheiat călătoria pe pământ la vârsta de doar 45 de ani.
Alberto Marvelli (din Rimini) este un inginer şi politician italian care a murit la 28 de ani, în 1948. El a fost format de salezieni şi de Acţiunea Catolică. Un om de o profundă spiritualitate, i-a ajutat pe tineri în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. A fost membru al Consiliului Executiv al Partidului Democrat Creştin din Italia postbelică. A murit într-un accident. Papa, vorbind despre Marvelli, a spus următoarele: „O dată cu schimbările de situaţii, laicii creştini ştiu să se dedice fără reţinere pentru construirea împărăţiei lui Dumnezeu în familie, la locul de muncă, în cultură, în politică, ducând evanghelia în inima societăţii”. În 1941, Marvelli scria: „Vreau ca viaţa mea să fie un continuu act de iubire… Iubire care să fie credinţă, iubire care să fie caritate, apostolat, simţul datoriei, dorinţa de a mă sacrifica”. Ceea ce alimentează această energie este Euharistia. „Toată fiinţa mea – nota el – este pătrunsă de iubirea lui Dumnezeu, căci el vine în mine cu trupul şi cu sufletul său şi divinizează tot trupul meu, gândurile mele, acţiunile mele, cuvintele mele”. Această intimitate cu Dumnezeu, atinsă prin Euharistie, face în aşa fel încât Alberto să se deschidă faţă de ceilalţi, sesizând nedreptăţile, păcatele, nenorocirile din vremea sa. A fost supranumit „inginerul carităţii”.
„Euharistie, apostolat, eroism: acesta este stilul de viaţă al Pinei Suriano, mărturisitoare fidelă şi credibilă a lui Cristos Domnul în localitatea Partinico (Dieceza de Monreale), unde s-a născut la 18 februarie 1915, unde a trăit, a activat şi a murit la 19 mai 1950. Pina contemplă chipul lui Isus într-un exerciţiu zilnic de rugăciune, de sacrificiu, de implicare în apostolat. Acţiunea Catolică a reprezentat locul unde, după cum scria Pina în jurnalul ei, „sufletul meu s-a format şi s-a deschis către noile orizonturi mai largi ale apostolatului”. La 30 martie 1948, Pina, după ce a discutat cu directorul ei spiritual şi a pregătit un „proiect de jertfire”, a voit să se ofere lui Dumnezeu ca victimă pentru preoţi. Viaţa sa a devenit de atunci „o rugăciune continuă, o ofrandă plăcută lui Dumnezeu, un bob de tămâie care se consumă în focul iubirii, un porumbel curat al lui Isus cel răstignit, prin simplitate, puritate şi ascultare”.
