Noii Fericiţi au fost martori eroici ai crucii lui Cristos
06.09.2004, Vatican (Catholica) - Duminică, 5 septembrie 2004, Papa Ioan Paul al II-lea a părăsit reşedinţa sa de la Castelgandolfo, la ora 8:30 a.m., plecând cu elicopterul la Loreto, unde a ajuns o oră mai târziu. După ce a fost salutat de către autorităţile civile şi religioase la Centrul pentru Tineret Ioan Paul al II-lea, a mers cu papamobilul în piaţa din Montorso, unde, la ora 10 a.m. a celebrat Sfânta Liturghie şi i-a beatificat pe Servii lui Dumnezeu membri ai Acţiunii Catolice pr. Pedro (Pere) Tarres i Claret (1905-1950), Alberto Marvelli (1918-1946), şi Pina Suriano (1915-1950), laici.
Comentând Evanghelia zilei, Papa a spus mulţimii de 250.000 de persoane că „adeziunea faţă de Cristos este o alegere exigentă. Nu întâmplător Cristos vorbeşte despre `cruce`. El precizează de asemenea imediat: `după mine`. Acesta este marele cuvânt: nu suntem singuri în purtarea crucii. Înaintea noastră merge El, deschizându-ne calea cu lumina propriului său exemplu şi cu forţa iubirii lui.” Arhiepiscopul Leonardo Sandri, substitut pentru Afacerile Generale ale Secretariatului de Stat, a citit o parte din predica despre noii fericiţi. „Prin crucea lui Isus s-au făcut discipoli umili şi mărturisitori eroici cei trei Fericiţi, tocmai proclamaţi. Pedro Tarrés i Claret, mai întâi medic şi apoi preot, s-a dedicat apostolatului laical în rândul tinerilor din Acţiunea Catolică din Barcelona. În exercitarea profesiei de medic s-a dăruit în mod special celor săraci bolnavi… A acceptat cu răbdare eroică boala atroce, din cauza căreia a murit la doar 45 de ani. În ciuda suferinţelor, el repeta frecvent: `Cât de bun este Domnul cu mine!` şi `Sunt cu adevărat fericit`.
„Alberto Marvelli, tânăr puternic şi liber, fiu generos al Bisericii din Rimini şi al Acţiunii Catolice, şi-a perceput scurta sa viaţă de doar 28 de ani ca un dar de iubire pentru Isus pentru binele semenilor… Alberto a făcut din primirea zilnică a Euharistiei centrul vieţii sale. În rugăciune căuta inspiraţie şi pentru angajamentele politice, convins de necesitatea de a trăi deplin ca fii ai lui Dumnezeu în istorie, pentru a face din aceasta o istorie a mântuirii.” Ca fată, Fericita Pina Suriano, din Dieceza de Monreale, „a aderat la aripa feminină a Acţiunii Catolice, căreia i-a fost apoi conducător parohial, găsind în Asociaţie stimuli importanţi pentru creşterea umană şi cultură, într-un climat intens de prietenie fraternă. În ea s-a maturizat treptat o dorinţă simplă şi fermă de a încredinţa Domnului ca o jertfă de iubire a vieţii ei tinere, în special pentru sfinţirea şi perseverenţa preoţilor.”
Adresându-se tuturor membrilor Acţiunii Catolice, Sfântul Părinte i-a asigurat că prin beatificarea acestor trei Servi ai lui Dumnezeu, Domnul „vă spune că darul cel mai mare pe care îl puteţi face Bisericii şi lumii este sfinţenia. Să vă fie aproape de inimă cel care se află în inima Bisericii: mulţi bărbaţi şi femei ai timpurilor noastre să fie cuceriţi de farmecul lui Cristos; Evanghelia sa să strălucească asemenea unei lumini de speranţă pentru săraci, bolnavi, nedreptăţiţi; comunitatea creştină să fie tot mai vie, deschisă, atrăgătoare; oraşele noastre să fie primitoare pentru toţi; omenirea să urmeze calea păcii şi a fraternităţii.”
„Vouă, laicilor, vă revine să mărturisiţi credinţa prin intermediul virtuţilor care vă sunt specifice: fidelitatea şi tandreţea în familie, competenţa la locul de muncă, tenacitatea în slujirea binelui comun, solidaritatea în relaţiile sociale, creativitatea în a întreprinde acţiuni în favoarea evanghelizării şi promovării umane. Vouă vă revine de asemenea să demonstraţi – în strânsă comuniune cu Păstorii voştri – faptul că Evanghelia este actuală, şi că credinţa nu îl sustrage pe credincios din istorie, ci îl introduce mai profund în ea.” În timpul rugăciunii credincioşilor, cei prezenţi s-au rugat pentru victimele nevinovate ale asediului şcolii din Beslan, şi pentru poporul rus, afectat de tragedie.
