Ţigara, mult mai poluantă decât gazele de eşapament
04.10.2004, Bucureşti (Catholica) - Poluarea aerului, cauzată de ţigări, e de zece ori mai mare decât poluarea rezultată de la motoarele diesel, arată un studiu realizat de specialişti italieni, aflăm de la serviciul AlterMedia România. Cercetătorii au comparat particulele emise în fumul de la un motor diesel modern, în care s-a introdus un tip de motorină săracă în compuşi sulfuraţi, cu particulele din fumul de ţigară. Trei ţigări au produs de zece ori mai multe particule decât motorul diesel.
„Am fost foarte surprins. Nu ne-am aşteptat să găsim o atât de mare diferenţă”, spune Giovanni Invernizzi de la Unitatea de Control al Tutunului, o subdiviziune a Institutului Naţional al Cancerului din Milano, cel care a condus studiul. Ivan Vince, un expert al poluării aeriene de la Ask Consultants, din Londra, spune că cifrele sunt plauzibile, declarând că ţigările emit mult mai multe particule susceptibile a fi respirate, decât noile generaţii de combustibili săraci în compuşi sulfuraţi, care ajută la reducerea emisiilor de particule.
„Particulele mici, cu o mărime de cel mult 2,5 micrometri, pot trece direct în alveolele pulmonare, unde substanţele cancerigene produc cele mai mari pagube”, spune Vince pentru The New Scientist. „Majoritatea chimicalelor emise de ţigări au viaţă scurtă şi produc cele mai multe pagube mediului imediat înconjurător. De exemplu, aldehidele atacă plantele, ochii oamenilor şi aparatul respirator”, notează el. Oxidul nitric, de asemenea produs de ţigări, este responsabil pentru smogul fotochimic şi pentru formarea moleculelor de ozon în atmosfera oraşelor mari. „Cum din ce în ce mai mulţi oameni sunt forţaţi de familie să fumeze afară, efectele nocive asupra mediului vor creşte, cu siguranţă”, continuă cercetătorul.
Invernizzi speră că rezultatele acestui studiu vor fi o armă eficientă împotriva fumatului juvenil. „Adolescenţii din Milano întreprind campanii împotriva poluării mediului, adesea cu o ţigară în colţul gurii. Le putem arăta că şi fumatul afectează mediul.”
