Alte bombe, alţi creştini plecând din Irak
08.11.2004, Bagdad (Catholica) - Agenţiile de ştiri au anunţat luni după-amiază faptul că presiunile asupra creştinilor irakieni continuă. Cel puţin 35 de persoane au fost rănite în urma unei explozii ce a distrus un zid extern al bisericii caldeene catolice Sf. Bahnam, din partea de sud-vest a Bagdadului, provocând de asemenea şi incendierea caselor din zonă. Conform informaţiilor oferite de poliţie, explozia este rezultatul unei maşini capcană, dar unii martori afirmă că ar fi fost vorba de un dispozitiv pus lângă această biserică, din cartierul Dora.
Luna trecută cinci biserici, aparţinând de diferite confesiuni creştini, au fost de asemenea ţinta unor atacuri cu bombe. Scopul evident este intimidarea comunităţii creştine. Primul atac serios a avut loc în august, când au murit 11 creştini. Atacul terorist de astăzi va întări valul de migrări din sânul creştinilor. Zeci de mii de creştini au părăsit deja Irakul, pentru a-şi găsi liniştea în alte zone.
