Cardinalul Ratzinger vede pericolul „secularismului radical”
03.12.2004, Roma (Catholica) - Cardinalul Joseph Ratzinger şi-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la răspândirea fenomenului descris ca „secularism radical”. „Suntem într-un moment foarte grav, secularismul radical ar putea distruge umanismul”, reducând totul la simplu materialism, la comerţ şi la „dominaţia pieţei”, a spus miercuri, 1 decembrie 2004, Prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, adresându-se unei întâlniri a salezienilor.
Această viziune, a spus el, priveşte Europa „doar din perspectiva Iluminismului, excluzând ceea ce este creştin şi catolic”, precum şi alte rădăcini istorice, culturale şi religioase. Din această viziunea derivă curentele care promovează acceptarea experimentelor ştiinţifice, oricât de necontrolate, şi cererea de a pune pe picior de egalitate căsătoria cu alte modele de uniuni – până la punctul în care „individul îşi poate alege sexul căruia să îi aparţină”, a spus decanul Colegiului Cardinalilor.
Această viziune nu ia în considerare „aşteptările multor sectoare laice care caută dialogul pentru a ajuta la întărirea unei noi identităţi europene”, a spus Cardinalul, potrivit Radio Vatican. „Conciliul Vatican II a declarat că Biserica doreşte să dialogheze cu lumea modernă, iar Biserica de astăzi doreşte acest lucru şi mai mult”, a subliniat Cardinalul Ratzinger.
În ultimele luni, Papa Ioan Paul al II-lea şi mai mulţi oficiali ai Curiei Romane au clarificat diferenţa între separarea sănătoasă dintre Biserică şi stat, şi un secularism care caută să nege orice manifestare publică a religiei. Radio Vatican a mai relatat despre o declaraţie publică făcută miercuri de către Cardinalul Renato Martino, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, în care a explicat: „Secularismul este o valoare recunoscută de Biserică”, dar „din păcate, astăzi predomină un secularism adesea intolerant” şi „tot mai mult anti-creştin”.
