Un teolog explică indulgenţele
18.01.2005, Roma (Catholica) - În locul unei atitudini „mercantile” faţă de indulgenţele oferite în Anul Euharistiei, un teolog arată că această perioadă trebuie trăită cu o atitudine de deschidere faţă de îndurarea lui Dumnezeu. Arhiepiscopul Bruno Forte, membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a explicat semnificaţia indulgenţelor în Biserică, şi motivul pentru care Papa Ioan Paul al II-lea a decis ca în Anul Euharistiei să poată fi obţinută indulgenţă plenară prin participarea la acte de adorare a Preasfântului Sacrament.
O indulgenţă – o iertare parţială sau totală a pedepsei divine temporale care altfel ar fi datorată pentru păcatele comise dar iertate – poate de asemenea să fie obţinută prin participarea la rugăciunea Vesperelor sau prin recitarea Oficiului Divin înaintea tabernacolului. Pentru a înţelege semnificaţia indulgenţelor, a declarat pentru Radio Vatican Arhiepiscopul de Chieti-Vasto, o persoană trebuie mai întâi să înţeleagă că „greşeala, păcatul”, este „actul conştient şi liber prin care nu se ascultă voinţa lui Dumnezeu”, în timp ce pedeapsa „este consecinţa datorată greşelii”.
„Greşeala este iertată datorită îndurării lui Dumnezeu, dar darul iertării este acordat prin ministerul Bisericii”, a spus el. „De fiecare dată când mergem la spovadă, greşelile noastre sunt iertate dacă ne pare rău sincer”. Totuşi, este necesară ispăşirea pedepsei, adică a acelei consecinţe „pe care răul o are asupra împlinirii noastre depline ca fii ai lui Dumnezeu”. Şi aici, „Biserica vine în ajutorul nostru. Înainte de toate, arătându-ne calea penitenţială după fiecare spovadă. Însă, tocmai pentru că nimeni dintre noi nu se poate mântui singur, şi suntem în comuniune cu Biserica”, aceasta, „pe lângă faptul că ne poate acorda, prin ministerul reconcilierii, iertarea greşelilor noastre, ne acordă şi ajutorul de a depăşi povara pedepsei.” Şi acest lucru implică indulgenţele, a spus el.
Pentru a obţine indulgenţa plenară trebuie respectate condiţiile obişnuite – spovada sacramentală, Împărtăşania, şi rugăciunea la intenţiile Papei, cu sufletul total desprins de orice ataşare faţă de păcat. Dar nu este „ceva mecanic”, a spus Arhiepiscopul Forte. „Mai degrabă, [este] un ajutor acordat unei conştiinţe care se căieşte de păcate şi este sincer deschisă spre acţiunea îndurătoare a lui Dumnezeu”. De aceea, penitenţa „are o valoare foarte mare ca un mod de viaţă şi nu doar ca un simplu moment. Este o convertire a inimii”. Tot de aceea, „Euharistia este de atât de mare ajutor pe acest drum”. Ea este „pâinea vieţii, pâinea pelerinilor; este aceea care, astâmpărând foamea, susţine angajamentul la convertire şi astfel acea cale care este tocmai calea indulgenţei”.
Potrivit Arhiepiscopului Forte, momentul de har şi purificare oferit de Anul Euharistiei trebuie să fie trăit cu „atitudinea celui care doreşte să îl iubească pe Dumnezeu cu toată inima sa, care doreşte să crească, prin purificarea atât de lipsa de iubire cât şi de păcatele trecutului, şi prin deschiderea sa pentru a depăşi toate consecinţele negative ale păcatului”. Acest lucru implică „a evita atât ideea aproape mercantilă de a face ceva pentru a obţine altceva în schimb”. Această gândire „nu face parte din relaţia dintre om şi Dumnezeu, nu face parte din abundenţa îndurării cu care Dumnezeu transcende întotdeauna păcatele noastre dacă noi, cu părere de rău, ne întoarcem la El”.
