Jubileul martiriului Sf. Ianuariu, patronul oraşului Napoli
02.02.2005, Napoli (Catholica) - Cardinalul Michele Giordano afirmă că celebrarea a 1700 de ani la decapitarea Sf. Ianuariu şi a însoţitorilor săi este un timp de redescoperire a ceea ce i-a inspirat pe „aceşti sfinţi martiri”. Cardinalul Giordano a propus aceasta Arhidiecezei sale de Napoli, ca un mod de a trăi Anul Jubiliar 2005, ce include comemorarea martiriului lui Ianuariu.
Celebrările au început săptămâna trecută, marţi, cu o Liturghie solemnă prezidată de Cardinal la Catacombele Capodimonte, primul loc napoletan care a primit rămăşiţele lui Ianuariu, sfântul Episcop de Benevento. Anul Sf. Ianuariu va fi celebrat în diferite etape. În fiecare lună, relicvele cu sângele sfântului vor fi expuse pentru venerare într-o capelă din Catedrala din Napoli. Iar bustul sfântului, făcut de Carol de Anjou în 1305, va fi purtat în pelerinaj prin cele nouă zone pastorale ale Arhidiecezei.
Între iniţiativele pentru Anul Jubiliar, Biserica din Napoli va organiza în luna septembrie un congres internaţional despre viaţa sfântului. Congresul va reflecta asupra unor teme legate de arheologie, antropologie, istoria artei şi a muzicii. Obiectivul celui de-al 17-lea centenar nu este doar unul festiv şi comemorativ, ci şi de „a redescoperi rădăcinile şi inspiraţia din care s-au născut aceşti sfinţi martiri”, a arătat Cardinalul.
Conform informaţiilor istorice, pentru că a vizitat patru prizonieri închişi pentru mărturisirea publică a credinţei lor, Episcopul Ianuariu, împreună cu un diacon şi un lector, a fost şi el închis. Toţi şapte au fost aruncaţi la fiare sălbatice, dar pentru că animalele nu i-au atacat, au fost în final decapitaţi, în 19 septembrie 305. Credincioşii au strâns o parte din sângele Sf. Ianuariu şi l-au păstrat. Creştinii din Napoli au obţinut relicvele sfântului, şi oraşul îl venerează ca patronul al său.
Sf. Ianuariu este binecunoscut datorită miracolului care se petrece de secole în general în fiecare an la 19 septembrie: sângele său se lichefiază. Miracolul lichefierii se poate produce de asemenea în alte două date: în primul sfârşit de săptămână din luna mai, care coincide cu mutarea rămăşiţelor lui la Napoli; şi în 16 decembrie, ziua erupţiei vulcanului Vezuviu din 1631 care, potrivit tradiţiei, a încetat atunci când credincioşii s-au rugat la patronul acestui oraş din sudul Italiei. În ziua de 19 septembrie a anului trecut, Cardinalul Giordano a anunţat în faţa miilor de credincioşi adunaţi în Catedrala din Napoli repetarea miracolului lichefierii sângelui Sf. Ianuariu.
