Suferinţa umană poartă „o promisiune divină de mântuire şi bucurie”
28.02.2005, Vatican (Catholica) - Pentru prima oară în pontificatul său de 26 de ani, Papa Ioan Paul al II-lea a lipsit de la rugăciunea Angelus de duminica şi de la tradiţionalul său discurs. Acesta a fost citit de către Arhiepiscopul Leonardo Sandri, substitut în cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului. Arhiepiscopul Sandri s-a adresat celor câteva mii de pelerini, din curtea Bazilicii Sf. Petru. Papa a urmărit evenimentul la televizor, din camera sa de la Policlinica Gemelli.
„Sfântul Părinte nu este aici cu noi, dar ne urmăreşte de la Policlinica Gemelli şi îşi oferă rugăciunile şi suferinţele pentru noi şi pentru lumea întreagă. Iar noi, din această piaţă, uniţi cu el cu mare afecţiune, ne rugăm cu el şi pentru el”, a spus Arhiepiscopul înainte de a citi discursul papal în faţa mulţimilor adunate în Piaţa Sf. Petru.
Iubiţi fraţi şi surori:
1. Încă o dată mă adresez vouă de la Policlinica Agostino Gemelli. Vă mulţumesc cu afecţiune şi simt că sunteţi alături de mine în chip spiritual. Mă gândesc la voi, cei care sunteţi adunaţi în Piaţa Sf. Petru, individual sau în grupuri, şi la toţi aceia din toate părţile lumii care sunt preocupaţi de starea mea. Vă rog să continuaţi să mă susţineţi cu rugăciunile voastre.
2. Cadrul penitenţial al Postului, pe care îl trăim, ne ajută să înţelegem mai bine valoarea suferinţei care, într-un fel sau în altul, ne afectează pe toţi. Privind la Cristos şi urmându-l cu încredere răbdătoare, putem să înţelegem cum toate formele suferinţei umane poartă în ele o promisiune divină de mântuire şi bucurie. Doresc ca acest mesaj de mângâiere şi speranţă să ajungă la toţi oamenii, în special la aceia care trec prin momente dificile, aceia care suferă în trup şi în spirit.
3. Îmi reînnoiesc devoţiunea faţă de Maria, Maica Bisericii: „Totus tuus!” Fie ca ea să ne ajute în toate momentele vieţii să împlinim voinţa lui Dumnezeu. Fie ca binecuvântarea mea părintească să ajungă la toţi.
