Interviu: Cum suferă copiii care sunt singuri acasă (II)

02.03.2005, Washington (Catholica) - Vă oferim astăzi a doua parte a interviului dat pentru ZENIT de Mary Eberstadt, autoarea cărţii „America singură acasă”, în care vorbeşte despre importanţa prezenţei părinţilor în viaţa copiilor lor.

– Cum a modelat cultura atitudinile femeilor şi imaginea de sine cu privire la munca în afara locuinţei?

– Fără îndoială, câteva decenii de agitaţie feministă au dus la creşterea presiunii asupra femeilor de a ieşi din casă pentru a găsi ceea ce se numeşte „împlinire”. Însă feministele nu sunt singurele responsabile pentru continua devalorizare a mamelor care stau acasă şi a familiei naturale. Bărbaţii joacă şi ei un rol în această devalorizare – nu pentru că ar fi fost cuceriţi de ideologia feministă, ci din motivul prozaic că şi ei au ceva de câştigat de aici.

În fond, un venit în plus face mai uşoară şi viaţa taţilor. În mod similar, divorţul este mai uşor, şi bărbaţii sunt mai liberi să îşi părăsească copiii atunci când mama lucrează deja şi astfel ei nu vor rămâne în totalitate în lipsuri, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă ea ar fi depins de venitul soţului ei. Astfel, ideologia feministă nu este singurul motor al locuinţelor fără părinţi. Mai mulţi factori – precum a dori mai mulţi bani, mai multă libertate şi o viaţă mai confortabilă – exercită de asemenea o puternică forţă de atracţie asupra părinţilor, în direcţia locului de muncă şi departe de copiii lor.

– Un recent articol din Wall Street Journal arăta importanţa mesei luate în familie pentru sănătatea familiei şi a copilului. Ce paşi practici pot face părinţii care lucrează pentru a susţine bunăstarea copiilor lor?

– Este interesant cum cercetări de diferite feluri sugerează faptul că ora cinei în familie este o idee bună din diferite motive. Unul este acela că poate oferi o oarecare protecţie împotriva supraalimentării, deoarece părinţii sunt acolo pentru a supraveghea cât mănâncă copiii, şi deoarece persoanele mănâncă mai încet şi mai puţin atunci când au pe cineva cu care să stea de vorbă, şi nu stau în faţa televizorului.

În al doilea rând, ora mesei în familie a fost legată în tot felul de studii de o probabilitate scăzută la adolescenţi de a începe să fumeze, să bea sau să îşi înceapă activitatea sexuală. Se pare că a avea un adult în preajmă este un lucru bun din două motive: exercită un efect liniştitor cu privire la anumite tentaţii; şi pur şi simplu majoritatea copiilor sunt mai fericiţi să fie în preajma familiei lor decât să fie singuri.

Acesta este în esenţă mesajul pe care sper ca părinţii şi alte persoane să îl înţeleagă din cartea mea. Mamele şi taţii nu trebuie să fie perfecţi – din fericire pentru muritorii păcătoşi dintre noi. Simpla prezenţă a părinţilor lor contează pentru copii mai mult decât multe persoane în lumea noastră influenţată de feminism par să înţeleagă – nu doar pentru succesul lor pe termen lung în viaţă, ci şi pentru fericirea şi securitatea lor imediată, aici şi acum. Noi, care suntem privilegiaţi să îi îngrijim şi călăuzim pe copii şi adolescenţi, contăm mai mult decât credem, şi suntem iubiţi şi este nevoie de noi mai mult decât înţelege actualul curent secular. Este timpul să dăm forţei acestei iubiri şi nevoi mai multă recunoaştere intelectuală şi socială.