Cursuri în Ierusalim pentru reînnoirea spirituală a preoţilor
11.03.2005, Ierusalim (Catholica) - Congregaţiile pentru Cler şi pentru Evanghelizarea Popoarelor, din Vatican, organizează două cursuri în Ierusalim, pentru reînnoirea spirituală a preoţilor din întreaga lume. Primul curs se va desfăşura în perioada 15 iulie – 3 august 2005, iar al doilea în perioada 21 ianuarie – 9 februarie 2006. Cursurile vor fi ţinute la Centrul pontifical Notre Dame din Ierusalim.
Pr. Juan Solana, directorul acestui centru, a declarat pentru Agenţia Zenit: „Noua evanghelizare în cel de-al treilea îşi are sprijinul în sfinţenia preotului, şi de aceea, dorim să colaborăm cu preoţii la acest curs pentru a reînnoi carisma primită prin impunerea mâinilor”. „Cu trecerea timpului, toţi preoţii pot să îşi piardă din strălucirea vieţii lor preoţeşti: uneori din cauza oboselii, a dificultăţilor din viaţă, sau a indiferenţei oamenilor; alteori din cauza problemelor de sănătate sau de familie etc.”, a spus preotul.
„De aceea, nevoia de înnoire este o lege a vieţii şi cred că venind în Ţara Sfântă, contactul viu – fără intermediar – cu Evanghelia, într-o atmosferă care este în mod special propice pentru un mediu fratern şi preoţesc, va fi de un ajutor special în acest scop”, a adăugat pr. Solana. Centrul pontifical, încredinţat în luna noiembrie a anului trecut de către Papa Ioan Paul al II-lea Legionarilor lui Cristos, se află aproape de Sfântul Mormânt. El găzduieşte biblioteca publică a Misiunii Pontificale pentru Palestina şi un modern auditorium.
„Din primul moment ne-am gândit la un curs centrat pe reînnoirea spirituală, unde rugăciunea, contactul cu Cristos euharisticul, odihna şi întâlnirea cu alţi fraţi preoţi constituie partea principală”, a spus pr. Solana. „Nu este, aşadar, un simplu pelerinaj sau un curs de formare teologică; este un curs de reînnoire spirituală. Este un curs pentru reînnoirea motivaţiilor care ne-au condus la a deveni preoţi, pentru reînnoirea iubirii noastre pentru Cristos, Biserică şi suflete”, a adăugat preotul.
Prelegerile de la curs vor trata teme precum spiritualitatea preoţească şi Biblia. Limbile oficiale ale cursului vor fi engleza, italiana şi spaniola, cu traduceri simultane. Pr. Solana a precizat că aceste cursuri se vor desfăşura la fiecare şase luni, şi „planificăm alte posibile cursuri pentru seminarişti, Episcopi, persoane consacrate şi de asemenea pentru laici”. Mai multe detalii se găsesc pe situl www.notredamecenter.org, sau pot fi obţinute de la adresa sfernandez@legionaries.org.
