Papa Ioan Paul al II-lea a dat binecuvântarea de la fereastra sa
17.03.2005, Vatican (Catholica) - În ziua de miercuri, 16 martie 2005, înainte de amiază, Papa Ioan Paul al II-lea a apărut într-un gest surprinzător pentru câteva momente la fereastra biroului său şi i-a binecuvântat pe pelerinii adunaţi în Piaţa Sf. Petru. Papa, care se află încă în convalescenţă după operaţia de traheotomie, nu a vorbit, dar i-a binecuvântat cu mâna pe credincioşi de câteva ori. Vremea primăvăratecă i-a permis să deschidă larg fereastra.
Aceasta a fost prima apariţie publică a Sfântului Părinte după reîntoarcerea sa de duminică în Vatican, la peste două săptămâni de la operaţia suferită. Papa, aşezat într-un fotoliu, avea o expresie calmă, confirmând relatarea purtătorului cuvânt al Vaticanului, Joaquín Navarro Valls, referitoare la evoluţia pozitivă a stări sale de sănătate.
Când a apărut, Sfântul Părinte a fost salutat cu aplauze de către cei prezenţi, în mare majoritate polonezi şi americani. Înainte de apariţia sa, copii polonezi au intonat cântece în limba sa maternă. În jur de 1.000 de pelerini s-au adunat în Piaţa Sf. Petru, deşi anularea audienţei generale fusese anunţată cu o zi înainte. Papa nu a dezamăgit speranţa lor de a-l putea vedea. Următoarea apariţie programată a sa este pentru a da binecuvântarea în Duminica Paştilor în ritul latin, 27 martie.
