IPS Jean-Claude Perisset – Mesaj pascal
25.03.2005, Bucureşti (Catholica) - În Mesajul său pascal din acest an, IPS Jean-Claude Perisset, Nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, aminteşte descrierea din cartea Apocalipsei a Misterului Pascal, prin cuvintele adresate Mielului: „Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi neamul. Şi i-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor împărăţi pe pământ”.
Amintind şi cuvintele cu care Ioan Botezătorul îl vesteşte pe Isus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”, Înalt Preasfinţia Sa subliniază faptul că Ioan „arată, încă de la începutul misiunii sale, că Isus este în mijlocul poporului pentru a-l salva, nu atât din robia Egiptului, cât din robia păcatului”. „Acum, în celebrarea euharistică, celebrăm misterul pascal, trecerea lui Cristos către Tatăl prin moartea sa pe cruce şi prin Învierea sa, şi cu El, trecerea noastră de la moartea cauzată de păcat la viaţa în Dumnezeu.”
Citând din Enciclica Ecclesia de Eucharistia a Papei Ioan Paul al II-lea, în care acesta subliniază legătura intrinsecă între Euharistie şi Biserică, între Paştele lui Cristos şi „Paştele” nostru, Nunţiul apostolic ne spune: „Iată şansa noastră de a fi credincioşi, de a putea accede – prin credinţă şi Comuniune sacramentală – la însuşi Paştele lui Cristos; de a putea împărtăşi deja, în mod sacramental şi real, victoria sa asupra morţii şi a păcatului, şi astfel şi condiţia sa de Înviat… Prin participarea noastră la Euharistie în Ziua de Paşti, ne exprimăm credinţa în Cristos mort şi înviat.”
„Cu o nouă fervoare, să cântăm cât mai des versetul evanghelic care aclamă: `Paştele nostru Cristos s-a jertfit pentru noi, de aceea să prăznuim… cu azimele curăţiei şi ale adevărului` (1Cor 5,7b-8a). Paşti sfânt şi fericit, cu Mielul lui Dumnezeu!”, îşi încheie IPS Jean-Claude Perisset Mesajul pascal.
