Joia Mare în Arhidieceza de Bucureşti
25.03.2005, Bucureşti (Catholica) - Preoţii Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, s-au reîntâlnit joi, la ora 9, în catedrala Sf. Iosif pentru Liturghia din Joia Mare celebrată de Arhiepiscop Mitropolit Ioan Robu. La celebrare a mai fost prezent şi Episcopul auxiliar PS Cornel Damian şi Nunţiul Apostolic pentru România şi Republica Moldova, IPS Jean-Claude Perisset, informează ARCB.ro.
În cadrul acestei Sfinte Liturghii s-a celebrat evenimentul înfiinţării de către Cristos a Sfintei Euharistii şi a Sfintei Preoţii, aminteşte situl Arhidiecezei de Bucureşti. În acelaşi timp a avut loc sfinţirea uleiurilor. La omilie, Arhiepiscopul Ioan Robu a prezentat preoţilor şi mulţimii numeroase de credincioşi, pe scurt, mesajul Sf. Părinte pentru Joia Mare adresat preoţilor. În omilia sa, Arhiepiscopul a reamintit atât preoţilor mai în vârstă, cât şi credincioşilor, evenimentul celebrării de acum 20 de ani. A subliniat că an de an această solemnă celebrare a adunat, încet, încet tot mai mulţi preoţi ai Arhidiecezei, iar numărul lor crescând este rod al celebrării euharistiei şi al jertfei oferite de fiecare credincios în parte pentru Dumnezeu, spre binele Bisericii. Dacă acum 20 de ani, numărul preoţilor era extrem de redus, iar pastoraţia se făcea asemenea unor zone de misiuni, acum prezenţa permanentă a unui preot într-o regiune sau alta a celei mai vaste dieceze din ţară este un fapt deja obişnuit.
Arhidieceza de Bucureşti se întinde pe o regiune întinsă: Dobrogea, Muntenia, Oltenia, iar spre nord, până la Milcov, Sinaia, Brezoi, Motru, Curtea de Argeş şi Vest, până la Severin. Arhiepiscopul i-a invitat pe cei prezenţi ca să se roage pentru ca Dumnezeu să dea mereu daruri de care Arhidieceza are nevoie, iar credincioşilor le-a mulţumit că prin prezenţa lor în comunităţile atât de depărtate îi ajută preoţii să-şi trăiască slujirea în „via Domnului”.
