Reacţii la moartea lui Terri Schiavo
01.04.2005, Pinellas Park (Catholica) - Sfântul Scaun şi-a exprimat oficial tristeţea profundă pentru moartea lui Terri Schiavo. Joaquín Navarro-Valls, directorul Biroului de Presă al Vaticanului, a arătat că circumstanţele morţii ei „au răscolit pe drept conştiinţele”. „A fost întreruptă o existenţă. A fost anticipată arbitrar o moarte, deoarece a alimenta o persoană nu poate fi considerată o terapie drastică”. „Nu pot exista excepţii de la principiul sacralităţii vieţii, de la concepere la sfârşitul ei natural. Pe lângă a fi un principiu al eticii creştine, acesta este de asemenea un principiu al civilizaţiei umane”. Navarro-Valls speră ca, „datorită acestei experienţe dramatice, să se maturizeze în opinia publică o mai mare conştientizare a demnităţii umane, şi ca aceasta să conducă la o mai mare apărare a vieţii, chiar şi la nivel legal”.
Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, Cardinalul Renato Martino, a declarat joi, la scurt timp după aflarea veştii morţii lui Terri Schiavo, că a nu face nimic „în timpul ultimelor ore ale lui Terri înseamnă a fi complice la moartea ei”. Vorbind la Radio Vatican, Cardinalul Martino a explicat că Terri a fost o persoană „condamnată să moară”, şi ţinând cont de îndoielile privind starea ei, este vorba de o crimă. Cardinalul Martino a declarat că neacordarea hranei şi a apei este „o condamnare nedreaptă la moarte a unei persoane nevinovate printr-una dintre cele mai inumane şi crude forme care există, aceea a inaniţiei”.
Reacţii similare au venit după moartea lui Terri din partea frontului pro-life. „Tribunalul s-a spălat pe mâini de responsabilitatea pentru viaţa acestei femei nevinovate. Este incontestabil faptul că alunecăm repede într-o cultură a morţii. Terri Schiavo a luptat mult pentru viaţa ei şi astăzi suntem profund întristaţi de această pierdere”, a spus Tony Perkins, preşedintele la Family Research Council. „Este un eveniment tragic şi nefericit care ar trebui să îi facă conştienţi pe americani de problemele din sistemul nostru de justiţie. Acum când mare parte a naţiunii plânge trecerea lui Terri Schiavo, trebuie să ne amintim că moartea ei este un simptom al unei probleme mai mari: faptul că tribunalele nu mai respectă viaţa umană”, a adăugat el.
„Să ne aducem mult timp aminte de Terri ca de un soldat curajos care a purtat bătălia sa personală pentru viaţă şi a devenit o victimă tragică în cultura războiului din timpurile noastre moderne. Moartea ei nu este însă în zadar. Moartea sa a provocat începuturile unei conştientizări sociale şi morale cu privire la Sacralitatea Vieţii. Ziua de 31 martie 2005 trebuie să intre în istorie şi strigătul nostru de luptă trebuie să fie ADUCEŢI-VĂ AMINTE DE TERRI SCHIAVO!” a scris Troy Newman, preşedinte al Operation Rescue.
