Sfântul Scaun mulţumeşte pentru organizarea funeraliilor
09.04.2005, Vatican (Catholica) - Directorul Biroului de Presă al Sfântului Scaun, Joaquin Navarro-Valls, a dat ieri după-amiaza următoarea declaraţie: „Sfântul Scaun simte datoria de a mulţumi guvernului italian şi oraşului Roma pentru dedicarea şi eficienţa cu care au primit milioanele de pelerini sosiţi la Roma pentru a-i aduce un ultim omagiu Papei Ioan Paul al II-lea şi pentru a participa la funeraliile sale. A fost un eveniment excepţional, care s-a desfăşurat într-o manieră cu adevărat excepţională”, afirmă Navarro-Valls.
„Doresc să subliniez disponibilitatea şi generozitatea tuturor oamenilor implicaţi în organizarea unui eveniment care a fost atât fără precedent, cât şi imposibil de estimat în ceea ce priveşte dimensiunea sa. Mulţumiri speciale adresăm miilor de voluntari din întreaga Italie, care s-au dăruit fără a-şi precupeţi eforturile, precum şi Protecţiei Civile Italiene şi forţelor de ordine care au asigurat coordonarea fluxului de pelerini. În fine, aplauze speciale merg către toţi cetăţenii Romei pentru colaborarea lor şi răbdarea de care au dat dovadă acceptând inevitabilul disconfort din aceste zile. Roma a dat încă o dată dovadă de civilizaţia sa milenară şi de ataşamentul faţă de defunctul Pontif.”
