Al XII-lea Simpozion Internaţional de Muzică Bizantină
12.05.2005, Iaşi (Catholica) - Simpozionul Internaţional de Muzică Bizantină, ajuns anul acesta la a XII-lea ediţie, se va desfăşura între 16 şi 18 mai, fiind organizat de Centrul de Studii Bizantine Iaşi, cu sprijinul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, al Universităţii „Al. I. Cuza” şi al Liceului de Artă „Octav Băncila”. La Simpozion sunt invitaţi să participe profesori de Muzică şi Istorie Bizantină de la Universităţile din Iaşi, Bucureşti, Cluj, Sibiu, precum şi din Grecia. Pe parcursul celor trei zile sunt planificate comunicări ştiinţifice şi conferinţe ce vor fi susţinute în Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” de cei peste 30 de participanţi.
Pe data de 17 mai a.c., organizatorii au programat un Concert al tuturor grupurilor invitate în cadrul Simpozionului. Concertul se va desfăşura in Catedrala Mitropolitana şi va fi susţinut de cele peste 10 coruri care şi-au anunţat participarea. Printre acestea se numără Corul „Altarul” al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, Corul „Theologus” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, Corul „Anghelos” al Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, Corul „Mira” al Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc” – Iaşi, Grupul coral „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox din Iaşi, Grupul psaltic al Mănăstirii Văratec, Corul psaltic al Universităţii de Arte „George Enescu” – Iaşi.
Organizatoarea Simpozionului, d-na Gabriela Ocneanu, a declarat, citată de Radio Trinitas, că participarea formaţiilor corale bizantine este una dintre cele mai importante realizări ale Simpozionului pentru că stimulează interpretarea muzicii bizantine.
