Lansarea Centrului Ambulatoriu „Gabriel Gatea”
19.05.2005, Blaj (Catholica) - Avirdim Italia, Astru Blaj şi Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj anunţă lansarea oficială a Centrului Ambulatoriu „Gabriel Gatea” din cadrul proiectului SIRIO (Sistem Informativ la Distanţă pentru Interoperabilitate Medicală), Blaj. Inaugurarea va avea loc sâmbătă, 21 mai 2005, ora 16, la adresa Blaj, str. Republicii, nr. 8 şi va avea ca participanţi din străinătate pe preşedintele Asociaţiei Avirdim din Italia, medici voluntari în cadrul asociaţiei, reprezentanţi ai primăriei din Reggello unde îşi are sediul Asociaţia Avirdim, iar din ţară reprezentanţi ai Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, Congregaţiei „Surorile Sfintelor Inimi ale lui Isus şi Mariei” din Blaj, Caritasului Mitropolitan, Asociaţiei Tineretului Român Unit Blaj, Prefecturii Judeţului Alba, Consiliului Judeţean Alba, Direcţiei de Sănătate Publică Alba, Casei de Asigurări de Sănătate Alba, Primăriei Blaj, Spitalului Municipal Blaj, precum şi medici blăjeni şi colaboratori ai partenerilor acestui proiect.
„Ca urmare a mai multor cereri de ajutor cu caracter medical privind copii cu diferite boli, am considerat necesară deschiderea unui cabinet medical cu caracter ambulatoriu care să centralizeze toate solicitările pentru intervenţii în cazuri medicale”, se spune în comunicatul primit la redacţie. Ambulatoriul „Gabriel Gatea” oferă familiilor care au copii cu boli grave şansa de a beneficia de: consultaţie medicală specializată; interpretare de către medici specialişti din Italia a rezultatelor analizelor medicale; în cazuri extreme, tratament sau intervenţii chirurgicale în Italia; ajutor material pentru tratamente şi operaţii realizate în ţară; furnizare de medicamente greu de procurat. De pe pliantul de prezentare a Centrului Ambulatoriu putem înţelege mai bine motivaţiile acestui proiect. Iată ce putem citi:
„Timp de 5 ani, Gabriel a fost bucuria părinţilor săi, mereu fericit, atent, inteligent, delicat, ascultător, toate acestea lăsând să se întrevadă un viitor pe măsura unui copilaş silitor şi dornic să înveţe şi să se realizeze frumos şi demn în viaţă… dar nu a fost aşa. Diagnosticat cu leucemie în stadiu avansat, fără nici o şansă de vindecare în România, asociaţiile Avirdim şi Astru Blaj s-au mobilizat pentru a-i asigura tratamentul în Italia. Din păcate, intervenţia medicilor italieni a venit prea târziu şi Gabriel nu a putut fi salvat. Această experienţă dramatică ne-a condus la ideea înfiinţării unui ambulatoriu care sa permită identificarea afecţiunilor grave în timp util, astfel încât să se poată evita acest deznodământ în toate cazurile unde este posibil. Copiii diagnosticaţi cu boli grave vor putea obţine o a doua opinie de specialitate din partea medicilor italieni, în speranţa de a asigura tratamentul necesar la timp acolo unde se mai poate face ceva.”
