Card. Tomas Spidlik: Cateheză despre Biserică
30.05.2005, Târgu Lăpuş (Catholica) - O nouă lucrare semnată de Cardinalul Tomas Spidlik vede lumina tiparului la editura Galaxia Gutenberg, din Târgul Lăpuş. Cu stilul său inconfundabil, Cardinalul ceh, om de o aleasă spiritualitate, abordează un spectru larg de probleme privind Biserica: doar cultura sa enciclopedică face ca acest slalom printre teme să fie unul consistent şi pasionant, în care tratările scurte ca întindere, însumate reuşesc să construiască o imagine complexă a acestei realităţi umane şi divine care este Biserica.
Locul pe care preotul îl ocupa secolele trecute în viaţa unui sat nu mai are acoperire astăzi la oraşe. Locul Bisericii din societatea secolelor trecute nu mai este acelaşi. Biserica a devenit subiect de critică. „Umanitatea Bisericii este, în mod contrar, plină de defecte. Cu toate acestea, chiar şi astăzi lumea simte că ea singură păstrează în interior forţa de a-i purifica pe toţi aceia care o doresc şi realizează acest scop chiar şi acolo unde nu ne aşteptăm, câteodată într-un mod care se poate numi miraculos.” După introducere, lucrarea de aproape 100 de pagini include următoarele capitole: Chemaţi de Tatăl, uniţi de Fiul, în Spiritul Sfânt; Răspunsul la chemarea lui Dumnezeu; Sfinţenia Bisericii; Biserica se face vizibilă în liturghie; Unitate în Biserică; Biserica şi lumea; A iubi Biserica.
