Lupta împotriva SIDA prin folosirea castităţii
12.06.2005, Vatican (Catholica) - Fidelitatea şi castitatea sunt căile sigure de prevenire a răspândirii SIDA, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în audienţa acordată vinerea trecută Episcopilor din Africa de Sud, Botswana, Swaziland, Namibia şi Lesotho, aflaţi în vizita ad limina la Roma. Adresându-li-se în engleză, Pontiful a spus că împărtăşeşte „profunda îngrijorare” a Episcopilor pentru situaţia curentă. „Mă rog în special pentru văduve, pentru orfani, pentru tinerele mame şi pentru cei cale căror vieţi au fost cutremurate de această crudă boală”, a spus Papa.
În acelaşi timp, Sfântul Părinte i-a încurajat pe Episcopi în eforturile lor de „luptă împotriva acestui virus, care nu doar ucide, dar ameninţă serios economia şi stabilitatea socială a continentului. […] Biserica Catolică s-a aflat întotdeauna în prima linie a luptei pentru prevenirea şi tratarea acestei boli”, a subliniat Papa, în contextul în care 25% dintre instituţiile în care se tratează bolnavii de SIDA aparţin catolicilor. Biserica joacă un rol important în asistenţa medicală pentru astfel de pacienţi din sudul Africii, deşi aici catolicii sunt minoritari: 7% în Africa de Sus, 5.1% în Botswana, 5.4% în Swaziland, 20.1% în Namibia şi 41.3% în Lesotho.
Papa Benedict al XVI-lea i-a asigurat pe Episcopi că „învăţătura tradiţională a Bisericii s-a dovedit a fi singura metodă sigură de prevenire a răspândirii SIDA. Din acest motiv, compania, bucuria, fericirea şi pacea pe care căsătoria creştină şi fidelitatea le oferă, şi securitatea dată de castitate, trebuie prezentate în continuu credincioşilor, în special tinerilor”, a spus el. Sfântul Părinte a mai adăugat: „Reprezintă un motiv de mare îngrijorare faptul că viaţa africană, însăşi sursa de speranţă şi stabilitate a continentului, este ameninţată de divorţ, avort, prostituţie, trafic uman şi mentalitatea contraceptivă, toate contribuind la distrugerea moralei sexuale”.