WCC şi Biserica Catolică au preocupări comune
16.06.2005, Vatican (Catholica) - După audienţa la Papa Benedict al XVI-lea, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor (WCC) a confirmat angajamentul său pentru încurajarea ecumenismului cu Biserica Catolică. Rev. Samuel Kobia a subliniat faptul că atât WCC cât şi Biserica Catolică sunt „foarte preocupate de formarea ecumenică a tinerilor”. Pastorul metodist s-a adresat presei după întâlnirea de astăzi cu Sfântul Părinte. El a spus că WCC se roagă pentru Papa, pentru slujirea acestuia. „Doresc să repet angajamentul nostru de a fi alături de Dvs în rugăciune în exercitarea ministerului Dvs, pe care l-aţi inaugurat cu semne clare de speranţă”, a spus el.
Întâlnirea dintre Episcopul Romei şi secretarul general s-a încheiat cu o invitaţie la Geneva pentru Sfântul Părinte. „Am fi foarte onoraţi să vă primim, Sanctitate, la Consiliul Mondial al Bisericilor, ca un nou pas concret în drumul nostru lung spre unitatea vizibilă”, i-a spus Kobia Suveranului Pontif. Kobia le-a spus jurnaliştilor că răspunsul Vaticanului a fost: „propunerea va fi analizată”. Până acum, Papa Paul al VI-lea şi Papa Ioan Paul al II-lea au vizitat sediul WCC. Kobia a mai vorbit despre trei domenii de colaborare cu Biserica Catolică: spiritualitate, ecumenism şi ecleziologie. Despre ultimul, el a subliniat că problema recunoaşterii reciproce între Biserici este acum sub lupă. Secretarul general al WCC a spus că tema este dezbătută pe baza ultimelor declaraţii ale Papei, şi nu pe baza vechilor discuţii, în special a celor apărute după publicarea în 2000 a declaraţiei „Dominus Iesus”. Documentul a fost publicat de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, condusă atunci de Cardinalul Joseph Ratzinger, actualul Papă.
„Paşii importanţi spre unitatea vizibilă nu sunt suficient de bine comunicaţi, de receptaţi, de puşi în practică în vieţile Bisericilor”, a spus Kobia. El a spus că la întâlnirea de astăzi nu au existat discuţii despre o eventuală participare deplină a Bisericii Catolice la WCC. În schimb discuţiile s-au concentrat pe „căile de conlucrare”, a spus el, exemplificând ca arii formarea în credinţă şi lupta împotriva SIDA. „Recunoaştem că credinţa ne este mai eficientă şi mai vibrantă atunci când o trăim împreună cu fraţii şi surorile în Cristos”, a spus la final secretarul general al WCC.
