Episcopi din lumea întreagă sprijină familiile din Spania
17.06.2005, Vatican (Catholica) - Agenţia vaticană Fides a reunit vocile a mai mulţi Episcopi din întreaga lume, în sprijinul protestului care se doreşte să fie organizat în Madrid împotriva proiectului de recunoaştere în Spania a „căsătoriilor” homosexuale. „Familia contează” este motoul marşului de sâmbătă, organizat de Forumul Spaniol al Familiei, un grup ne-confesional reprezentând peste patru milioane de familii, în speranţa că senatul nu va aproba săptămâna viitoare noul cadrul legal care va permite chiar şi adopţia de copii de către astfel de cupluri.
Prin Fides, reprezentanţi ai Bisericilor din India, Peru, Nepal, Congo, Bangladesh, Madagascar, Insulele Solomon, Mongolia, Pakistan şi Coreea de Sud şi-au exprimat solidaritatea cu acest marş pro-familie. Fides informează despre declaraţii de sprijin chiar şi din partea musulmanilor şi evreilor din Spania. Cardinalii şi Episcopii spanioli au informat că vor participa la acest protest, care are sprijinul Conferinţei Episcopale din această ţară. „`Tragic` este singurul cuvânt cu care pot să descriu vestea despre ce doreşte guvernul spaniol să introducă în legea privind căsătoria”, spune într-o declaraţie Arhiepiscopul Tadeusz Kondrusiewicz al Arhidiecezei Maicii Domnului de Moscova.
„Este greu de crezut că aşa ceva se poate lua în calcul într-o ţară catolică, precum Spania, cu o tradiţie creştină veche foarte veche, unde Evanghelia a fost proclamată de secole, cu o naţiune care a dat Bisericii atâţia mari mistici”, a mai spus Arhiepiscopul pentru Fides. „De aceea îmi declar sprijinul total pentru eforturile laicilor şi Episcopilor catolici din Spania. Să nu uităm că vorbim de soarta familiei, aşa cum a creat-o Dumnezeu. Trebuie să ne întrebăm ce fel de educaţie garantăm copiilor cărora le este negat dreptul la a avea o mamă şi un tată? Ce fel de viitor va avea societatea?”