Interviu: Impresiile călătoriei în SUA şi Canada (II)

29.06.2005, Cluj (Catholica) - Acum o lună, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, însoţit de pr. Vasile Gorzo, formator la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul”, a efectuat o vizită comunităţilor greco-catolice de peste ocean, în Statele Unite ale Americii şi Canada. La întoarcere, Preasfinţia Sa a împărtăşit impresii de călătorie. Oferim acum a doua şi ultima parte a interviului luat de Viorica Sabo, din partea Departamentului pentru imagine şi relaţii cu Mass-Media al Eparhiei de Cluj-Gherla.

– Aţi avut ocazia să călătoriţi prin două ţări ale continentului american. Aţi constatat diferenţe majore între ele?
– Canada mi s-a părut o ţară cu un alt specific decât SUA. Noi am mers pe traseul Toronto-Monreal-Quebek şi am urcat spre nord, în zona în care este mai frig. Iarna pot fi temperaturi de până la -500 C, de aceea, atât Quebek-ul cât şi Montreal-ul au în subteran un alt oraş unde oamenii se retrag în perioadele de ger, şi astfel, viaţa poate decurge normal. În Canada m-a uimit faptul că locuinţele sunt în totalitate din lemn presat şi se construieşte cu o viteză foarte mare. Întreaga ţară este foarte frumoasă, peste tot e iarbă verde şi copaci, are fluvii şi lacuri imense, motiv pentru care clima e destul de umedă. Când am vizitat Quebek-ul, abia începuse primăvara; la ei copacii încă nu înfloriseră – practic acolo anul are o iarnă lungă şi doar două luni de vară.

– Ce impresie v-a făcut civilizaţia Canadei, ce ne puteţi spune despre modul de viaţă canadian?
– La Toronto se îmbină diferite arhitecturi, diferite civilizaţii, culturi, predominant cea saxonă – engleză, faţă de Quebek, care este oraş francez, cu un peisaj mult mai clasic, mai riguros. Montrealul are, de asemenea, oameni de diferite culturi, civilizaţii. În mijlocul oraşului, între zgârie-nori, se află o poartă chinezească imensă, care marchează începutului oraşului chinezesc. La Montreal, dar şi la Toronto, m-au impresionat şoselele suprapuse pe 3-4 nivele, construite pentru practicitatea drumurilor, dar care creează o senzaţie că drumurile pot fi oriunde şi oricâte… Ritmul vieţii este trepidant, există un sistem de obligaţii care invită oamenii să se conformeze. Tinerii sunt încurajaţi pentru a-şi face o pornire în viaţă, dar şi ei trebuie să rezoneze ritmului trepidant.

– Comunităţile de români greco-catolici şi-au păstrat identitatea la o asemenea distanţă de Biserica mamă? Ce părere aveţi despre viitorul acestor comunităţi?
– Din punct de vedere liturgic, celebrările sunt ca la noi. În Montreal avem chiar capelă bizantină. La Toronto, deşi biserica e romano-catolică, au permis să se pună două icoane bizantine şi se face Intratul Mare, Intratul Mic şi toate cele rânduite ca în tipicul bisericesc bizantin. Comunitatea noastră trebuie să se afirme tot timpul, să-şi câştige independenţa, să-şi afirme existenţa. Nu pot să prevăd ce viitor vor avea aceste comunităţi, în prezent însă ei sunt credincioşii noştri şi trebuie să-i ocrotim…

Desigur, dacă se va îmbunătăţi situaţia aici, în ţară, e posibil ca mulţi dintre cei plecaţi să se întoarcă acasă. Unii şi-au exprimat această dorinţă. În plus, ei vin periodic în România în vizită, în vacanţă. Fără îndoială, românii din diaspora au dorul şi nostalgia ţării. Dar cred că, pentru a-şi păstra identitatea, ei au mare nevoie de ajutorul nostru. De exemplu, materialele pe care le-am dus au avut mare căutare. În plus, sunt mulţumiţi de rapoartele despre situaţia Bisericii, care au apărut acolo, sunt foarte mulţumiţi de site-urile noastre de pe internet, pentru că astfel sunt racordaţi la realitatea din ţară. Mulţi dintre românii din diaspora sunt intelectuali şi în timpul liber scriu cărţi, poezii – simt nevoia spiritualităţii româneşti, care vrea să se manifeste şi dincolo de hotare.

– Ce obiective turistice, spirituale v-au impresionat cel mai mult?
– La Toronto se află turnul cel mai înalt din lume, Canadian National Tower, cu 147 de etaje şi 553,34 m înălţime, realizat în anul 1976, fiind considerat între cele şapte minuni ale lumii moderne. Am urcat cu un ascensor panoramic din care se vedea treptat cum lumea se micşorează. La 447 m se află nişte inele pe care se poate merge, dar podeaua fiind din sticlă, multora le era frică să calce, pentru că sub picioare se deschidea aparent un gol… M-a impresionat spectacolul de la cascada Niagara, văzută din partea canadiană: o cădere liberă de peste 60 m – apa vine normal, ca un fluviu, iar la un moment dat cade brusc pe stânci, şi din cădere se reîntoarce pulverizată în sus şi formează curcubeul. În funcţie de poziţia soarelui se creează difracţia luminii albe – un spectacol deosebit. Când se lasă seara, sunt instalate spoturi de lumină puternice, care luminează diferitele căderi de apă în nuanţe diferite.

Al treilea lucru care m-a impresionat a fost o grădină zoologică în aer liber, în care animalele sunt libere, şi vizitatorul poate circula cu maşina printre ele: lei, leoparzi, girafe, bizoni, zebre, maimuţe – erau pietonii cu care te puteai intersecta. Revenind la scopul principal al vizitei, m-au impresionat profund micile comunităţi de români greco-catolici, care vibrau în timpul proclamării cuvântului lui Dumnezeu. Ei au descoperit acolo faptul că a fi român înseamnă ceva, că au rădăcini culturale, spirituale. Ei doresc să şi le cunoască mai bine, să-şi regăsească interioritatea, să se regăsească pe ei înşişi.