BOR despre eutanasie
11.07.2005, Bucureşti (Catholica) - Câteva fragmente din documentul despre eutanasie redactat de Comisia Naţională pentru Bioetică ş aprobat săptămâna trecută de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe. „Viaţa omenească (atât în sens creştin şi duhovnicesc, cât şi în sens biologic) este un dar al lui Dumnezeu. Pentru că ea vine de la Dumnezeu, stăpânul ei absolut este Dumnezeu însuşi. Viaţa umană este o realitate irepetabilă, de aceea ea trebuie apărată şi îngrijită în orice moment s-ar găsi purtătorul acesteia. Fiind creată de Dumnezeu, viaţa umană este intrinsec bună şi merită ca totdeauna să fie respectată şi apărată, fie că se va manifesta în mod plenar, fie că va exista cu deficienţe datorită unor cauze cunoscute sau necunoscute. Ca fiinţe create, din punct de vedere biologic, prin vrerea lui Dumnezeu, intrăm în şi ieşim din istorie. Acesta este un drept al persoanei umane, persoană care nu se epuizează însă între intrarea şi ieşirea ei în/din istorie”.
„Creştinismul respinge orice acţiune sau omisiune prin care s-ar încerca ridicarea vieţii cuiva şi orice modalitate prin care cineva ar încerca să-şi ridice viaţa. Societatea general-umană evaluează însă, fără a ţine cont totdeauna de valorile creştine promovate de Biserică. Aşa se explică faptul că, alături de punctul de vedere creştin cu privire la respectul faţă de viaţă şi de purtătorul acesteia, au existat şi s-au dezvoltat şi alte atitudini faţă de viaţa umană, încât a apărut o adevărată cultură a morţii. […] Eutanasia este expresia unei mentalităţi secularizate care are pretenţia că omul are dreptul să dispună de viaţa lui şi a altuia. Eutanasia este şi expresia unei etici hedoniste şi utilitariste care nu văd şi rostul suferinţei. Creştinismul nu exclude suferinţa. Aceasta este o realitate pe care Mântuitorul Cristos n-a negat-o, n-a suprimat-o, ci şi-a asumat-o. A fi creştin înseamnă a participa la viaţa în Cristos, a face din lumina Lui lumina ta, din viaţa Lui viaţa ta. Urmând, aşadar, lui Cristos, prin suferinţa ta, participi într-un anume fel la suferinţa şi patimile lui Cristos. Mântuitorul Cristos nu a asumat suferinţa în mod inutil. Prin urmare nu există suferinţă inutilă. În absurdul ei (în mod paradoxal) ea are un rost pentru bolnav şi pentru cei din jur, rost pe care însă nu-l putem descifra întotdeauna. Dar el este! Aşa cum suferinţa lui Cristos a avut sens – Învierea – şi suferinţa noastră are rostul ei: este o experienţă cu adevărat răscumpărătoare, când va fi raportata la Cristos.”
„Fie că este activă sau pasivă, eutanasia rămâne un act împotriva lui Dumnezeu. Omul nu poate atenta nici la viaţa lui, nici la viaţa vreunui semen de-al său pentru că, în ultimă instanţă, aceasta înseamnă atentat la suveranitatea lui Dumnezeu. Medicul (şi nimeni altcineva) nu are dreptul să ridice viaţa vreunei persoane. Cel care nu poate da cuiva un drept, nu i-l poate lua; aşadar, cel care nu poate da cuiva viaţa nu i-o poate lua. Ca instrument şi mijlocitor prin care Dumnezeu lucrează, medicul (valorificând vocaţia şi menirea sa) este dator să aline suferinţele, dar nu are dreptul să grăbească intenţionat procesul natural al morţii. În cazul în care sfârşitul biologic al unei persoane este iminent, nu avem dreptul să-i grăbim acest sfârşit prin eutanasie. Iubirea de aproapele nu constă în curmarea vieţii cuiva din milă pentru a-l scăpa de dureri, ci a-l ajuta să suporte durerea până în clipa când se va preda lui Dumnezeu, moment care trebuie să rămână rezultatul unui proces natural şi, pe cât posibil, în deplină conştienţă şi cu deplină conştiinţă. Datoria noastră şi în special scopul medicilor este de a fi în slujba vieţii până la capătul acesteia; or omul trăieşte chiar şi atunci când se află în stadiul terminal al vieţii fizice.”
„În cazul bolilor incurabile, Biserica recomandă folosirea tuturor mijloacelor în vederea uşurării durerii provocata de boală: în primul rând a celor de natură spirituală, înţelegându-se prin aceasta administrarea Sfintelor Taine, consilierea duhovnicească, rugăciune şi susţinere morală, iar în al doilea rând, de natură medicală, prin administrarea tratamentelor normale, prin asigurarea igienei corespunzătoare şi a tratamentelor paleative. Eutanasia nu poate avea justificare nici medicală, nici economică. Medicul care o practică şi-a încălcat menirea şi comite un păcat grav, condamnat de Dumnezeu şi detestat de Biserică. Pentru evitarea unui asemenea păcat este nevoie de o informare corectă cu privire la gravitatea lui şi cu privire la sensul vieţii. Moartea fizică este o realitate prin care trece orice fiinţă creată. Atunci când survine în viaţa omului, cu sau fără suferinţă, aceasta trebuie privită ca mijloc de unire cu Dumnezeu, ca moment solemn al trecerii noastre în Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu `unde nu este durere, nici întristare, nici suspin`.”
