Cursuri de Vară pentru Preoţi – 2005
14.07.2005, Cluj (Catholica) - Anul Euharistiei celebrat acum de Biserica Catolică a făcut ca anul acesta, tradiţionalele Cursuri de Vară pentru preoţii greco-catolici să aibă ca temă Euharistia. Aproximativ 50 de preoţi din toate cele cinci Eparhii ale Bisericii Greco-Catolice, au participat, timp de două săptămâni, la aceste cursuri ce urmăresc formarea lor permanentă. Astăzi, Episcopul Florentin Crihălmeanu a oferit diplomele participanţilor, în urma examenelor pe care preoţii au trebuit să le treacă.
Ediţia din acest an a fost a şaptea. Din 2003, Cursurile de Vară pentru preoţi sunt găzduite de Centrul iezuit Manresa, anterior ele desfăşurându-se la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla. Deschiderea festivă a avut loc la 4 iulie, prin Liturghia de după-amiază, prezidată de Vicarul General al Eparhiei, pr. Mihai Todea. Profesorii din acest an au fost pr. Izidor Mărtincă, pr. Grigore Furtună, pr. Ioan Mitrofan şi pr. Mihai Frăţilă. La aceste cursuri s-a mai adăugat o conferinţă ieri după-amiaza, susţinută de Radu Capan. Pe lângă cursuri, programul celor două săptămâni a inclus momente de rugăciune şi meditaţie. Ieri seară, participanţii l-au primit în mijlocul lor pe Episcopul de Cluj-Gherla, întors de la Roma după expunerea doctoratului, care le-a prezentat principalele linii ale lucrării sale de doctorat despre „Focul Spiritului Sfânt”.
