Episcopul care l-a înfruntat pe Hitler va fi beatificat
18.07.2005, Roma (Catholica) - Cardinalul August von Galen, care a avut curajul să îl înfrunte pe Hitler, va fi beatificat la 9 octombrie, informează situl Diecezei de Muenster. Prelatul a trăit între 1878 şi 1964; el ar fi primul german proclamat fericit în pontificatul Papei Benedict al XVI-lea, se spune pe acelaşi sit. Într-o scrisoare adresată Episcopului Reinhard Lettmann, şi având data de 29 iunie, Papa Benedict al XVI-lea anunţă că beatificarea lui von Galen va avea loc „anul acesta”.
Dieceza spune că beatificarea va avea loc în Bazilica San Pietro, decretul papal urmând să fie citit de Cardinalul José Saraiva Martins, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, prelat care de altfel va şi prezida ceremonia. Beatificarea va avea loc în contextul în care în luna decembrie a anului trecut a fost aprobat un miracol atribuit mijlocirii Cardinalului von Galen. Pe când era Episcop de Muenster, în timpul regimului nazist, Clemens August von Galen a vorbit în apărarea drepturilor săracilor şi bolnavilor, protestând vehement împotriva eutanasiei, a confiscării mănăstirilor, a persecuţiei evreilor.
Pentru a evita escaladarea protestelor în urma discursurilor Episcopului von Galen, Hitler a dat la 3 august 1941 un ordin prin care oficial era blocat programul de eutanasieri. Dar practica eutanasiei continuat, la o scară mai mică. În timpul procesului de beatificare s-a descoperit că Papa Pius al XII-lea i-a citit predicile şi l-a prezentat ca pe un „erou” preoţilor germani din Westphalia.
