Sfinţire de biserică la Bacău
08.08.2005, Bacău (Catholica) - Sâmbătă, 6 august 2005, în sărbătoarea Schimbării la Faţă, au avut loc consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii „Fericitul Ieremia” din Bacău. Liturghia care a început la ora 11 a fost prezidată de PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, şi au concelebrat PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, şi PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea. Au participat în jur de o sută de preoţi, persoane consacrate şi credincioşi, şi au fost de faţă reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, primarul oraşului, autorităţi locale, oficialităţi, persoane care au contribuit într-o formă sau alta la ridicarea bisericii.
Episcopii au fost primiţi cu pâine şi sare la intrarea în curtea bisericii. În casa parohială s-au îmbrăcat pentru celebrare, venind apoi în procesiune până la intrarea în biserică. Pr. Isidor Dâscă, parohul locului, le-a urat bun venit episcopilor, i-a salutat pe cei prezenţi şi i-a invitat pe toţi să-i aducă laudă lui Dumnezeu; a dat citire apoi unui scurt istoric al lucrărilor care au dus la ridicarea actualei biserici, un rol deosebit avându-l pr. Ştefan Erdeş şi pr. Viorel Ababei; a amintit contribuţia credincioşilor şi aportul arhitecţilor, inginerilor şi al tuturor lucrătorilor.
Predica a fost ţinută de PS Virgil Bercea. Preasfinţia sa a subliniat faptul că biserica vie este formată din cei prezenţi, din credincioşi; a vorbit apoi despre schimbarea la faţă a Domnului, spunând că prezenţa unei biserici schimbă faţa acelei comunităţi. În cele din urmă, a vorbit despre patronul bisericii, fericitul Ieremia, despre drumul făcut de el spre Italia pentru a-şi sfinţi viaţa, drum care aminteşte de acela pe care trebuie să-l facă toţi credincioşii după ce şi-au văzut biserica din piatră terminată. Sfântul Scaun a dat o aprobare specială pentru ca patronul bisericii să fie fericitul Ieremia, sărbătorit la 8 mai.
După rugăciunea credincioşilor, la piciorul altarului a fost aşezată o relicvă a fericitului Ieremia adusă de fraţii capucini de la Oneşti. La oferirea darurilor, printre cele aduse au fost un cancioc, o mistrie, o cărămidă şi o pictură reprezentând parohia cu biserica în centru. După ce parohul a mulţumit din nou lui Dumnezeu, celor prezenţi şi tuturor care au contribuit la construcţia bisericii, s-a dat citire decretului de consacrare a bisericii. PS Petru Gherghel l-a felicitat pe paroh şi pe toţi cei care au ajutat la ridicarea clădirii: arhitecţi, constructori, credincioşi; a înmânat parohului o cruce mare ca recunoştinţă pentru munca depusă.