Şi totuşi Rescate nu va cânta la ZMT
09.08.2005, Lima (Catholica) - Acum câteva zile, CatholicNewsAgency publica un interviu cu trupa Rescate, programată să susţină un concert la Ziua Mondială a Tineretului. Interviul era preluat de pe un sit de muzică creştină din Chile, care îi promova pe Rescate ca „singurii artişti hispanici care vor participa la concertul de închidere al ZMT”. Interviul a suscitat reacţii dure ale catolicilor, datorită unor declaraţii ale membrilor protestanţi ai formaţiei.
„Personal, nu credem că Papa este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. Isus a venit pentru a alunga orice intermediere între Dumnezeu şi om, şi de aceea avem o relaţie directă cu el. Pentru mine, Papa are mai mult o valoare politică decât spirituală”, a declarat liderul formaţiei, Ulises Eyherabide. „Acest Papă, care este atât de ortodox, atât de rigid şi ne-ecumenic în ochii multora, ar putea să fie forţat să se schimbe, datorită situaţiilor politice de care nu poate schimba. Venirea lui după Ioan Paul al II-lea are cu siguranţă mai mult o semnificaţie politică decât spirituală.” Despre credinţa lor, ei au spus: „Credem în Cristos dincolo de vreo identitate specifică. Te poţi defini ca şi catolic şi să fi astfel… Nu ştiu… Astăzi avem un Papă care teoretic reprezintă întreaga Biserică. Şi totuşi, unii nu sunt de acord. De aceea, de ce să îl împarţi pe Isus atât de mult când în realitate El a venit pentru toată omenirea? Religia este responsabilă de crearea acestor diferenţe.”
Catolicii au protestat asaltând cu emailuri pe organizatorii ZMT. Rescate afirmă în schimb că au fost citaţi rău intenţionat. Organizatorii ZMT au anunţat totuşi că momentul Rescate la ZMT a fost anulat, deci că nu mai există motive de tensiune. Scoaterea lor din program nu are legătură cu confesiunea lor protestantă, ci cu declaraţiile privitoare la Papa Benedict.
