Colaborări (cu cântec?) la ZMT
12.08.2005, Koln (Catholica) - Şi totuşi, Rescate va susţine un concert la ZMT. După ce iniţial organizatorii au anunţat că nu vor mai permite trupei protestante argentiniene să ia parte la concertul de închidere a Zilei Mondiale a Tineretului, aceeaşi organizatori au declarat că au analizat cazul şi revin la invitaţia iniţială adresată trupei. A fost o „neînţelegere”, s-a anunţat, după ce formaţia Rescate a trimis un comunicat în care membri spun: „Din Spania, unde ne aflăm acum în turneu, vă scriem cu inimile grele pentru a vă comunica profunda consternare legată de interpretarea dată unor declaraţii de-ale noastre, prezentate ca şi cum ar fi împotriva Papei Benedict al XVI-lea”. „Considerăm că declaraţiile Rescate au fost scoase din context. Nu a fost niciodată intenţia noastă să îl ridiculizăm pe Papa, nici să discredităm autoritatea sa asupra Bisericii Catolice Romane, nici să în subestimăm influenţa sa ca lider mondial, de aceea ne cerem cu umilinţă iertare dacă fără intenţie am jignit pe cineva într-un fel. Îl respectăm pe Papa Benedict ca lider spiritual al Bisericii Catolice; nu am dorit să jignim persoana sau slujirea sa. Ne rugăm pentru el, ca Domnul să se folosească de el în fiecare zi, în special în această ZMT unde atât de mulţi tineri se vor reuni pentru a-i auzi cuvintele”, se spune în declaraţia formaţiei protestante de muzică.
Se conturează însă alte probleme delicate. Agenţia catolică CWNews din SUA critică faptul că organizatorii s-au raliat cu ONU, şi că pelerinilor li se va adresa printr-o transmisiune video chiar secretarul general al ONU, Kofi Annan, care susţine deschis controlul populaţiei, avortul, căsătoriile între persoane de acelaşi sex, aspecte contrare învăţăturii catolice. ZMT s-a asociat cu „Millennium Campaign”, ce ţine de ONU, care va avea un stand la evenimentul de la Köln. Obiectivele „Millennium Campaign” sunt cât se poate de creştine – conservarea mediului, ajutorarea femeilor şi copiilor, eliminarea sărăciei până în 2015 – dar preşedinte este Eveline Herfkens, o înfocată apărătoare a „dreptului” la avort. Şi ea va avea ocazia să se adreseze tinerilor. CWNews comenta într-o altă ştire faptul că ZMT este evenimentul de tineret cel mai impresionant la scară mondială, şi tocmai de aceea, dacă nu poate fi contracarat, este vânat în speranţa participării de exponenţi a ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea numea „cultura morţii”. Rămâne de văzut dacă parteneriatul cu ONU şi cu „Millennium Campaign” va fi inspirat sau nu.
O altă colaborare, dar necontroversată, este între ZMT şi NATO. Un avion special al NATO va zbura deasupra oraşului Köln pe timpul Zilei Mondiale a Tineretului. Avionul AWACS a fost solicitat de guvernul german, pe perioada cât Papa Benedict va fi la Köln. Aparatura cu care este dotat acest avion va permite urmărirea prin radar a unei suprafeţe enorme, avertizând intrări neautorizate în spaţiul aerian, putând şi coordona un răspuns militar. Avionul AWACS a mai fost folosit recent şi la Jocurile Olimpice de la Atena, precum şi la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea.
