Hirotonirea unui preot misionar
16.08.2005, Lugoj (Catholica) - Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a adus Bisericii Greco-Catolice încă un lucrător în Via Domnului. În fapt Bisericii Catolice, pentru că preotul tocmai hirotonit va activa ca misionar, fiind unul din puţinii preoţi misionari pe care i-a dat Biserica Greco-Catolică. Pr. Cristin Marie Mărincean a fost hirotonit luni, în Catedrala greco-catolică din Lugoj, prin impunerea mâinilor de către Episcopul Alexandru Mesian.
Pr. Mărincean s-a născut în Zalău şi încă din fragedă copilărie bunica sa i-a conferit o educaţie creştinească aleasă, a mărturisit preotul cu ocazia hirotonirii. La 11 ani i-a declarat lui Isus: „Isuse, îmi ajunge iubirea Ta mai presus de orice!” De atunci s-a născut dorinţa de a-l sluji pe Cristos şi pe Maica Sfântă; vocaţia a avut însă de supravieţuit unor încercări: şi-a pierdut tatăl şi bunicii care l-au crescut atât de profund în lumina credinţei Catolice. Deşi simţea o chemare în a-l sluji într-un mod special pe Domnul, pr. Măricean a urmat Facultatea de Ştiinţe Economice în Timişoara, pe care a terminat-o în anul 1995. În acest timp a ţinut mereu legătura cu Biserica Greco-Catolică şi l-a cunoscut pe IPS Ioan Ploscaru, şi ulterior pe PS Alexandru Mesian.
După absolvirea Facultăţii, chemarea vocaţională de dăruire s-a intensificat. A plecat la Medjugorje unde „a trăit una din cele mai frumoase experienţe de rugăciune”, a declarat părintele. Acolo i-a cerut Maicii Domnului ca s-o cunoască cât mai mult. A urmat apoi studiile teologice la Oradea după care a aflat că în Italia există un ordin „Servi di Maria” – Servitorii Mariei – unde putea avea chiar o experienţă misionară. A intrat în acest ordin şi a plecat în Uganda, Africa, unde până anul acesta s-a ocupat de vestirea Evangheliei pe acele tărâmuri ca şi călugăr al acestui ordin. Acum experienţa misionară va fi continuată ca preot. Informaţiile ne-au fost furnizate de Raimondo-Mario.
