O nouă carte a Papei, în engleză, din octombrie
18.08.2005, SUA (Catholica) - Într-un interviu acordat ieri pentru CatholicNewsAgency (CNA), pr. Joseph Fessio, fondator al Ignatius Press şi prieten personal al Papei Benedict al XVI-lea, a oferit unele declaraţii despre cartea „În drum spre Cristos”, a Sfântului Părinte, care urmează să fie lansată în curând în limba engleză. În noua carte, programată să ajungă pe rafturi în octombrie, Papa face o diferenţă clară între Isus din cultura modernă, devenit atât de popular în ultimii ani – cu tricouri dedicate Lui şi spectacole de muzică şi TV – şi autenticul Isus din Evanghelii.
Pr. Fessio a declarat că, în interpretarea sa, Papa spune că Isus din cultura modernă este un fenomen bun şi rău. „Figura lui Cristos”, a spus preotul, „a atras oameni chiar şi când doar o frântură din El a fost prezentată.” Noua carte este o compilaţie de discursuri şi articole scrise de Cardinalul Ratzinger pe când era capul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. (Clarificare: nu este vorba deci de cartea despre care s-a spus că Papa a scris-o în timpul vacanţei din Alpii italieni.) În cartea „În drum spre Cristos”, Papa prezintă persoana lui Cristos într-un mod personal, un mod unic pentru un teolog. „Este interesant cum Papa vorbeşte despre o relaţie personală cu Cristos”, a spus el. În inima cărţii, Sfântul Părinte subliniază ideea evanghelizării lumii prin aducerea ei în contact cu faţa lui Cristos, prin mijloacele de care dispune Biserica.
Pr. Fessio a declarat că este impresionat de modul în care Papa pune accentul pe „importanţa frumuseţii în sensul atragerii oamenilor la creştinism”. El l-a citat pe Papă din noua carte: „Sunt convins că adevăraţii apologeţi ai mesajului creştin, cele mai persuasive dovezi ale adevărului acestuia, anulând orice ar putea fi negativ, sunt sfinţii, pe de o parte, şi frumuseţea pe care o generează credinţa, pe de altă parte. Pentru ca credinţa să crească astăzi, trebuie să mergem noi şi să conducem persoanele pe care le întâlnim la întâlnirea cu sfinţii şi cu frumuseţea credinţei.”
