ZMT: „Pelerinajul nostru continuă”
25.08.2005, Iaşi (Catholica) - Sub acest titlu, situl Diecezei de Iaşi a publicat un material semnat de Anca Lucaci, în care este relatată experienţa germană a grupului de tineri plecat din Iaşi. Grupul diecezan a fost organizat de de Oficiul pentru Pastoraţia Tinerilor, Copiilor şi Asociaţiilor, coordonat de pr. Felix Roca, alături de care în pelerinaj a mers şi pr. Paul Budău. Tinerii au fost plecaţi între 11 şi 21 august. Până în 15 august au fost în Dieceza de Paderborn, „într-un peisaj mirific de munte. Am fost cazaţi în localităţile Grafschaft, Latrop, Nordenau, Oberkirchen şi Westfeld, dar programul l-am desfăşuram în comun. Surorile borromite şi tinerii germani au fost cei care ne-au coordonat toate activităţile din această perioadă. Astfel au fost momente spirituale profunde (Sfinte Liturghii, rugăciune), dar şi activităţi de cunoaştere a vieţii religioase sociale şi culturale a lumii locale. Amintesc ziua de 12 august când am participat la diferite proiecte sociale şi de caritate din regiune, dar şi ziua de 13 august, când la Paderborn, dând mâna cu ceilalţi tineri, unindu-ne în rugăciune şi cânt, am realizat un lanţ uman, simbol al păcii şi al unităţii. Au fost zile frumoase de cunoaştere a realităţii locale germane. Am descoperit oameni calzi, ospitalieri şi prietenoşi, dar şi o cultură bogată şi diversă ce dă germanilor un spirit aparte”.
Relatarea povesteşte şi despre cea de-a doua parte a pelerinajului, 15-21 august, petrecută „în jurul Köln-ului, având în centru programul întâlnirilor cu Sfântul Părinte papa Benedict. Grupul nostru a fost cazat în familii, în parohia San Martin din Düsseldorf. Dintre activităţile pe care le-am desfăşurat în această perioadă enumăr: catehezele în limba română susţinute de PS Virgil Bercea şi PS Cornel Damian, pelerinajul grupului nostru din 16 august la Domul din Köln, liturghia de deschidere celebrată în arena din Köln, întâmpinarea Sfântului Părinte, vizitarea unor muzee germane, diversele festivaluri ale tinereţii etc. Punctul culminat al aventurii noastre spirituale a fost însă întâlnirea cu Sfântul Părinte de pe imensul câmp din Marienfield. În noaptea de priveghere trăită sub cerul liber, ne-am unit în rugăciune cu papa Benedict al XVI-lea şi cu peste un milion de tineri din întreaga lume, avându-l în centru pe Cristos euharisticul. Cântarea şi rugăciunea au fost cele care ne-au făcut să depăşim orice limită umană… L-am avut aproape cu toţii şi pe iubitul nostru papă Ioan Paul al II-lea. Nu de puţine ori i-am aclamat numele şi i-am simţit binecuvântarea… Sfânta Liturghie din 21 august celebrată de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a fost cea care a încheiat pelerinajul nostru.”
Materialul este urmat de impresiile mai multor tineri. Vă invităm să le citiţi în articolul amintit.
