Papa Ioan Paul al II-lea a ştiut cum să folosească simbolurile
18.09.2005, Varşovia (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea a demonstrat că comunicarea profundă şi reală cu tinerii poate avea loc prin acţiuni simbolice, a afirmat vineri, 16 septembrie 2005, Arhiepiscopul John Foley, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, în cadrul unei întâlniri a Comitetul Media a Episcopilor Catolici Europeni, care a avut loc în Varşovia. Întâlnirea studiază relaţia dintre mass-media, limbajul tinerilor şi transmiterea credinţei.
Oficialul Vaticanului a oferit mai multe exemple referitor la felul în care Papa Ioan Paul al II-lea a folosit acţiuni simbolice pentru a comunica cu tinerii. „Cred că unele dintre ultimele cuvinte şi gesturi ale Papei Ioan Paul al II-lea au vorbit elocvent tinerilor”, a spus Arhiepiscopul. „Când defunctul Sfânt Părinte era pe patul de moarte, i s-a spus despre numărul mare de tineri din Piaţa Sf. Petru, şi se spune că a răspuns: `V-am aşteptat, şi aţi venit`. I-a iubit pe tineri, ei au ştiut acest lucru, şi l-au iubit şi ei”. „În Săptămâna Sfântă din acest an”, a continuat Arhiepiscopul, „Papa Ioan Paul al II-lea nu a putut să meargă la Colosseum pentru Calea Crucii, şi a urmărit-o la televizor din capela sa privată… La un moment dat, cineva i-a dat un crucifix mare, pe care l-a ţinut în mâna dreaptă sprijinindu-l pe genunchiul drept; atunci când seminariştii au citit în diferite limbi titlul celei de-a douăsprezecea Staţiuni, `Isus moare pe cruce`, Sfântul Părinte a luat crucea şi a ţinut-o aproape de el; practic a îmbrăţişat crucea. Nu trebuie să vă mai spun că mi-au dat lacrimile”.
„Papa Ioan Paul al II-lea avea un dar pentru acţiuni simbolice foarte emoţionante”. Defunctul Papă a admis că nu planifica astfel de acţiuni, a spus Arhiepiscopul Foley, dar recunoştea faptul că ştia „valoarea simbolurilor”. Arhiepiscopul Foley a explicat, aşa cum o făcea şi Papa Ioan Paul al II-lea, că „cuvântul `simbol` vine din grecescul `symboein` – a pune împreună. Este opusul cuvântului grec `diabolein`, a despărţi, care este originea cuvântului diavol. Acţiunile simbolice pot aduce oamenii împreună în iubire.” Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale a spus că folosirea simbolurilor va fi eficientă doar dacă ele sunt „sincere şi autentice, aşa cum erau acţiunile simbolice ale Papei Ioan Paul al II-lea. Ele nu pot fi false sau forţate şi nesincere – căci atunci există riscul de a face mai mult rău decât bine”.
„Papa Ioan Paul al II-lea a ajuns la tineri prin cuvânt şi prin acţiune – şi a avut darul de a crea evenimente mediatice”, a mai spus prelatul de origine americană. „Zilele Mondiale ale Tineretului sunt doar un exemplu.” Arhiepiscopul a amintit apoi şi de reuşita – mediatic vorbind – Papei Benedict, la ZMT 2005, subliniind că „Nu trebuie să subestimăm ceea ce tinerii sunt dispuşi să asculte – atâta timp când vorbim cu adevărat minţilor şi inimilor lor.”
