Sinodul Episcopilor: Sesiunea Generală II
03.10.2005, Vatican (Catholica) - A doua sesiune generală a celei de-a XI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor a început la ora 4:30PM în Aula sinodală. Sfântul Părinte a fost prezent la discuţiile libere care au avut loc între orele 6 şi 7. Au fost prezenţi preşedintele delegat – Cardinalul Francis Arinze şi 214 Părinţi sinodali. Serviciul de ştiri al Vaticanului a oferit pasaje din intervenţiile din Sinod. Iată mai jos o selecţie (de reţinut propunerea pentru un An al Spovezii după Anul Euharistiei).
Cardinalul Jose Saraiva Martins C.M.F., prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor: „Euharistia este, în primul rând, sursa comuniunii cele mai profunde, sublime şi radicale cu Mântuitorul. […] Dar comuniunea intimă şi misterioasă cu Cristos atinsă în Euharistie nu poate fi înţeleasă sau experimentată în afara `comuniunii ecleziale`. Prima în mod necesar conduce la a doua. […] De aceea, Euharistia, unind în mod vital pe oameni cu Cristos, îi şi uneşte pe unii cu alţii. În Euharistie, Cristos însuşi devine legătura vie dintre membrii Trupului Său. Euharistia doboară toate barierele culturale şi sociale, pentru a face din cei care o primesc o comunitate de credinţă, speranţă şi iubire, îndreptându-i spre acea unitate care îşi are model şi atinge perfecţiunea în unitatea din Sfânta Treime. […] Nicăieri nu apare Biserica atât de perfect unită, o `koinonia`, o comuniune, ca în celebrarea Euharistică. Biserica este una deoarece Euharistia este una.”
Episcopul Philippe Gueneley de Langres, Franţa: „Una dintre marile îngrijorări ale păstorilor comunităţilor creştine este iniţierea pentru primirea Euharistiei. Această iniţiere presupune pregătirea copiilor pentru Prima Împărtăşanie, precum şi a tinerilor şi adulţilor aflaţi pe drumul catecumenal conform vârstei lor, care îi conduce progresiv spre celebrarea sacramentelor iniţierii, deci inclusiv spre Euharistie. […] Ar fi oportun pentru acest Sinod să insiste pe legătura strânsă dintre Botez şi Euharistie. […] Dacă practica euharistică este slabă, nu este oare pentru că semnificaţia Euharistiei trebuie încă descoperită? Este important să dedicăm timp pentru a descoperi ce este Euharistia. Este nevoie de o adevărată educaţie.”
Arhiepiscopul Bruno Forte de Chieti-Vasto, Italia: „Al doilea capitol al primei părţi a `instrumentum laboris` este dedicată temei `Euharistia şi unitatea eclezială`. Alte paragrafe consideră relaţia dintre Euharistie şi Biserică. […] În ciuda acestor referinţe, mie mi se pare că prea puţină valoare se dă potenţialul ecleziologiei euharistice, cu alte cuvinte relaţiei dintre Euharistie şi Biserică, percepută de tradiţia creştină ca parte esenţială a vieţii şi activităţii Bisericii. […] Ne întrebăm, în Sinodul Episcopilor, cum putem să exprimăm mai bine şi să atingem acea `sinodalitate` şi `colegialitate` episcopală `cum Petro et sub Petro`, fondată şi exprimată în `comuniunea` euharistică a Bisericilor într-o singură Biserică. Ţine de Episcopul Bisericii, de Papă, să indice sau să stabilească alte posibile căi de favorizare a colegialităţii episcopale în lumina `comuniunii` generate şi exprimate de Euharistie.”
Episcopul Salvatore Fisichella, auxiliar de Roma şi rector al Universităţii Pontificale Laterane: „Într-o perioadă ca cea de acum, caracterizată de o cultură ce impune să ai la nesfârşit, doar din dorinţa de a poseda, sau impune drepturi doar pentru realizarea unor dorinţe, Euharistia devine o expresie a cum să abordăm chintesenţa vieţii printr-o formă de comportament care îşi găseşte tăria în `gratuitate`. Fără o astfel de descoperire este dificil să ne imaginăm un viitor în care să atingem scopurile îmbunătăţirii vieţii persoanelor şi progresul omenirii. […] Până la venirea Domnului, suntem chemaţi să îi aducem pe toţi la misterul pe care îl celebrăm. Această presupune capacitatea de a transforma lumea astfel ca fiecare să se poată exprima în cea mai bună manieră. Presupune oportunitatea de a ajunge la ceilalţi, împărtăşind drumul lor în căutarea adevărului, însoţindu-i pe drum. Respectând nevoile persoanei, credinciosul ştie cum să indice drumul spre găsirea răspunsului definitiv la căutarea sensului.”
Arhiepiscopul Tadeusz Kondrusiewicz al Arhidiecezei Maicii Domnului în Moscova, Rusia: „Reformele liturgice au condus la o participare mai activă, rodnică şi conştientă a credincioşilor la Euharistie. Pe lângă aspectele pozitive există însă şi unele negative. Disciplina liturgică insuficientă […] în celebrarea Euharistiei are efect negativ şi asupra relaţiilor ecumenice. Violarea normelor liturgice fac neclară credinţa şi doctrina Bisericii privind Euharistia, şi duce la trădarea regulii `Lex orandi – Lex credendi`. […] Papa Benedict al XVI-lea ne cheamă la devoţiunea euharistică, pentru a ne exprima clar şi cu curaj credinţa în prezenţa reală a Domnului. Este de aceea necesar să acceptăm faptul că natura Liturghiei este `stabilită de sus şi nu liberalist`, şi că în esenţă este `incoruptibilă`. […] Problemele din viaţa liturgică cer un nou document care să sublinieze obligativitatea respectării normelor liturgice. Cristos nu trebuie să sufere datorită abuzurilor din celebrarea Euharistiei, care trebuie să fie întotdeauna percepută şi trăită de credincios ca `sacrum`.”
Arhiepiscopul Cristian Caro Cordero de Puerto Montt, Chile: „Propunerea mea este ca, dată fiind strânsa legătură teologică, spirituală şi pastorală dintre Euharistie şi Sacramentul Spovezii, şi ţinând cont de conul de umbră prin care trece ultimul, să se dedice un an Sacramentului Spovezii, având ca puncte fundamentale următoarele: importanţa lui Dumnezeu şi dispariţia lui din cultura modernă; nevoia de mântuire şi de vestire a lui Isus Cristos; […] simţul păcatului, diminuat ori anulat la unii, datorită relativismului moral; pocăirea şi penitenţa; călăuzirea sau însoţirea spirituală; celebrarea Sacramentului Spovezii ca întâlnire a păcătosului, care se converteşte, cu Dumnezeu care îl primeşte cu bucurie şi îl iartă; condiţiile pentru primirea Sfintei Împărtăşanii; viaţa nouă în Cristos, ca discipoli şi ca membri ai Bisericii. În ceea ce priveşte relaţia dintre Euharistie şi pastoraţia vocaţională, propun ca în `Anul Spovezii` preoţii să fie îndemnaţi să ofere îndrumare spirituală tinerilor, şi să acorde timp spovezilor şi împărtăşaniilor, care sunt fundamentale.”
