Sinodul Episcopilor: Îndatoririle Episcopului în raport cu Euharistia
06.10.2005, Vatican (Catholica) - Astăzi, 6 octombrie, în cea de-a şaptea Sesiune Generală a Sinodului Episcopilor, începută la 4:30PM, a luat cuvântul printre alţii Cardinalul Giovanni Battista Re, prefectul Congregaţiei pentru Episcopi. „Mă voi referi la responsabilitatea Episcopului în raport cu Euharistia”, a spus Cardinalul, evidenţiind apoi patru puncte. Primul: „Noi Episcopii nu putem să fim Păstori buni dacă Euharistia nu este centrul şi rădăcina vieţii noastre, forţa care să inspire întreaga noastră activitate apostolică. Mărturia Papei Ioan Paul al II-lea a fost elocventă în acest sens”.
Al doilea: „Episcopul este custodele Euharistiei. El trebuie să promoveze o pastoraţie care să ajute credincioşii să găsească un nou stil de viaţă, care are în centru Euharistia. Însuşi modul de celebrare a Liturghiei de către Episcop nutreşte credinţa preoţilor şi a credincioşilor. Este important în special ca Episcopul să dedice eforturi pentru ca credincioşii să participe duminica la Liturghie, şi pentru ca celebrarea euharistică să fie întotdeauna demnă şi frumoasă.” Al treilea punct: „Noi, Episcopii, trebuie să ne angajăm să recuperăm pedagogia convertirii ce izvorăşte din Euharistie, aşa după cum o cere legătura intrinsecă dintre Euharistie şi Sacramentul Spovezii. De asemenea Episcopul trebuie să facă tot ce este posibil pentru a răspândi practica frecventă a mărturisirii personale.”
Iată şi ultimul punct evidenţiat de Cardinalul Re: „Datoriile Episcopului privind Euharistia se întind şi la a nu permite folosirea abuzivă a practicii confesiunii generale sau colective, urmând dispoziţiile prezentate în motu proprio `Misericordia Dei`, document al Papei Ioan Paul al II-lea.” La final, prelatul a spus: „Inserată într-un autentic itinerar de credinţă pe care ea îl stimulează, Euharistia devine astfel izvor de tărie pentru a învinge păcatul, sursă de viaţă şi de speranţă, lumină ce transformă culturile şi care devine sămânţa unei noi lumi.”
