A trecut la Domnul pr. Vasile Fernea
10.10.2005, Cluj (Catholica) - În ziua de duminică, 9 octombrie 2005, la venerabila vârstă de 92 de ani, a trecut la cele veşnice pr. prof. Vasile Fernea. Trupul neînsufleţit al părintelui va fi expus la capela Institutului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, începând de mâine, 11 octombrie, ora 9. Celebrările funerare vor avea loc în ziua de miercuri, 12 octombrie: de la ora 9 va fi celebrată Sfânta Liturghie, apoi, de la ora 10,30, slujba prohodului, ambele în Catedrala greco-catolică Schimbarea la Faţă, fiind prezidate de PS Florentin Crihălmeanu; înhumarea va avea loc la ora 13, la capela nouă a cimitirului din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca.
Născut la 3 februarie 1913, în comuna Valea Vinului (jud. Satu Mare), Vasile Fernea a urmat liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea (1923-1930), apoi Academia de Teologie greco-catolică din acelaşi oraş (1930-1934), obţinând licenţa în teologie la Blaj, în 1936. Între 1936-1939 a studiat la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filozofie-Litere. Izbucnirea războiului şi evenimentele ce au urmat l-au împiedicat să îşi susţină examenul de doctorat, pentru care urmase deja o specializare de doi ani (1941-1943). A fost hirotonit preot în ziua de 14 septembrie 1943, în sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, la Blaj, de către Episcopul Valeriu Traian Frenţiu.
În 1947 a fost arestat din motive religioase şi condamnat la 6 luni de închisoare cu sentinţa „pentru deţinere de publicaţii interzise”, după care a petrecut şi un an în domiciliu forţat la Racoş, lângă Braşov. Din cauza acestui „dosar” nu a mai primit post în învăţământ, lucrând ca şi contabil la Banca Naţională, sucursala Cluj, până în 1956. Din anul 1956 şi până la pensionare, în 1974, a funcţionat ca profesor la şcolile din Coruş, Gilău şi Feleac, apoi ca instructor cultural la Liceul pentru Nevăzători şi la Şcoala Specială Ajutătoare din Cluj-Napoca.
Prin mâna lui au trecut zeci de viitori preoţi, atât înainte de 1948, în calitate de profesor la liceele din Blaj, Bucureşti, Petroşani, Aiud, Oradea şi Cluj, cât şi după 1990. După repunerea în libertate a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi-a adus o contribuţie importantă la reînfiinţarea Liceului Teologic Greco-Catolic „Inochentie Micu-Klein” din Cluj-Napoca, al cărui prim director după reînfiinţare a fost. Tot după 1990 a predat Teologie morală şi Filozofie la Institutele Teologice şi la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Cluj-Napoca şi din Oradea.
Ultima sa lucrare, apărută chiar în toamna acestui an la Editura Galaxia Gutenberg din Târgu-Lăpuş, se intitulează „Suferinţele omeneşti – cauze, explicaţii şi foloase”. Pr. Fernea, care şi în ultima perioadă a vieţii sale a avut de îndurat multe suferinţe fizice, ne lasă testament prin această carte: „Cele adunate – în curs de mai mulţi ani – le ofer tuturor cu gândul de a le fi de ajutor pentru înţelegerea problemei suferinţelor omeneşti – şi apoi să găsească un strop de mângâiere şi să suporte cu folos durerile care îi ajung în viaţă; căci trebuie să precizăm de la început că suferinţele nu le putem înlătura din viaţă; de aceea, măcar să căutăm să le cunoaştem cauza şi să le suportăm cu folos pentru noi şi pentru alţii.”
