Sinodul Episcopilor: Magisteriul spune că intercomuniunea este imposibilă

11.10.2005, Vatican (Catholica) - Astăzi, 11 octombrie, în cea de-a treisprezecea Sesiune Generală a Sinodului Episcopilor, începută la 9:0AM, a luat cuvântul printre alţii Cardinalul Angelo Sodano, secretar de stat al Vaticanului. Intervenţia sa s-a dorit o replică la discuţiile anterioare despre posibilitatea acordării Împărtăşaniei credincioşilor de alte confesiuni creştine. „Documentul de lucru al Adunării noastre, la nr. 85, ne invită să reflectăm asupra relaţiei dintre Euharistie şi unitatea eclezială. Numeroşi Părinţi sinodali au vorbit despre această importantă temă, subliniindu-i diferite aspecte”, a spus Cardinalul.

„Eu aş dori să subliniez faptul că liturgia euharistică în întreg ansamblul ei ne invită la întărirea legăturilor de unitate între noi. Pentru aceasta, rugăciunea pentru Papa este importantă, prezentă fiind în fiecare Sfântă Liturghie. Rugăciunea pentru Episcop este importantă, pentru păstorul Bisericii particulare în care este celebrată Euharistia. Salutul păcii este important, pentru vindecarea unor eventuale răni din sânul comunităţilor. Adesea există diviziuni şi între noi, miniştrii Domnului, în aceleaşi instituţii ecleziale, sau în Dieceze cu grupuri etnice diferite. Euharistia este mereu o invitaţie la unitatea discipolilor lui Cristos; mai mult, este mereu un agent al unităţii, datorită harului unificator pe care ni-l comunică.”

„O problemă delicată este atitudinea noastră privitoare la fraţii separaţi, care doresc să participe la Euharistia celebrată în Sfânta noastră Biserică. Am auzit aici diferite opinii despre aceasta. Eu aş dori să amintesc faptul că pentru a favoriza unitatea cu fraţii separaţi, trebuie ca noi înşine să nu fim divizaţi. Iar calea sigură de a evita diviziunea este fidelitatea faţă de disciplina curentă a Bisericii. În acest sens, disciplina este clară: este suficient să citim ultima Enciclică a Papei Ioan Paul al II-lea, `Ecclesia de Eucharistia`. Există acolo un întreg capitol dedicat Euharistiei şi intercomuniunii ecleziale. Iată nr. 44 şi 45, unde putem citi: `Tocmai pentru că unitatea Bisericii, pe care Euharistia o realizează prin jertfa lui Cristos şi prin împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului, comportă exigenţa inderogabilă a comuniunii totale în legăturile mărturisirii de credinţă, a sacramentelor şi a guvernării ecleziastice, nu se poate concelebra aceeaşi liturgie euharistică până când nu se restabileşte integritatea acestor legături. O asemenea concelebrare nu ar putea să fie un mijloc valabil şi chiar ar putea să constituie un obstacol în calea comuniunii depline, minimalizând valoarea distanţei ce ne separă de ţinta finală şi introducând sau sprijinind ambiguităţi asupra unuia sau altuia dintre adevărurile credinţei. În această materie, interdicţia legii Bisericii nu lasă spaţiu incertitudinilor, din respect faţă de norma morală declarată public de Conciliul al II-lea din Vatican.`

„`Aş vrea totuşi să repet ceea ce adăugam în enciclica Ut unum sint, după ce am luat act de imposibilitatea participării la aceeaşi Euharistie: `Totuşi, noi avem dorinţa fierbinte de a celebra împreună unica Euharistie a Domnului, iar această dorinţă devine deja o laudă comună, o implorare comună. Împreună ne adresăm Tatălui şi facem acest lucru tot mai mult într-o inimă şi un cuget`. Dacă în nici un caz nu este legitimă concelebrarea atunci când lipseşte comuniunea deplină, nu la fel stau lucrurile în ce priveşte administrarea Euharistiei, în împrejurări speciale, persoanelor aparţinând Bisericilor sau comunităţilor ecleziale care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică. În acest caz, într-adevăr, obiectivul este de a răspunde la o mare nevoie spirituală pentru mântuirea veşnică a acestor persoane, şi nu de a realiza o intercomuniune, imposibilă atâta vreme cât nu s-au stabilit în întregime legăturile vizibile ale comuniunii ecleziale.`”

Încheind citatul, Cardinalul Sodano a continuat: „În acest pasaj al enciclicii, Magisteriul pontifical foloseşte termenul de `intercomuniune`, care trebuie explicat, dar care, înţeles bine, poate să conducă la înţelegerea caracteristicii extraordinare a Împărtăşaniei date celor ne-catolici. În al nostru instrumentum laboris problema este rezolvată punând ghilimele în jurul termenului `intercomuniune` la sfârşitul nr. 86! În concluzie, aş dori să spun că fidelitatea faţă de disciplina Bisericii chiar şi într-un punct atât de delicat este un garant al unităţii dintre noi, în timp ce aşteptăm împlinirea rugăciunii lui Cristos: `Ut unum sint`(Ioan 17:21).”