Mai este nevoie de Biserica „clandestină” din China?
15.10.2005, Roma (Catholica) - Vaticanul nu mai are nevoie să numească Episcopi în Biserica Catolică ce funcţionează clandestin în China, deoarece Biserica „oficială” se îndreaptă spre deplina comuniune cu Roma, se arată în publicaţia iezuită „Civilta Cattolica”. Articolele publicate în „Civilta Cattolica” sunt aprobate înainte de către Secretariatul de Stat al Vaticanului, drept pentru care se bucură de mare credibilitate. Articolul a apărut tipărit în numărul din 15 octombrie, semnat fiind de pr. Hans Waldenfels.
Autorul scrie că în China catolicii acţionează viguros spre încetarea îndelungii diviziuni dintre Biserica „clandestină”, ce îşi menţine loialitatea faţă de Sfântul Scaun, şi Biserica „oficială”, care teoretic este sub supravegherea Asociaţiei Patriotice Catolice, controlată de guvern. În practică, scrie părintele iezuit, astăzi preoţii care sunt aleşi Episcopi pentru Biserica „oficială”, „caută în mod normal să obţină numirea de la Sfântul Scaun”. În ultimele săptămâni, mai mulţi noi Episcopi au fost consacraţi cu aprobarea atât din partea guvernului chinez, cât şi din partea Vaticanului, iar pr. Waldenfels crede că este posibil ca următorul Episcop de Beijing să aibă aprobarea Sfântului Scaun. Există deja regiuni în China unde nu se mai poate vorbi despre o Biserică Catolică „clandestină”, se afirmă în articol. De asemenea există Dieceze în care Catedrala Episcopului „clandestin” este mai mare decât cea a Episcopului „oficial”.
Pr. Waldenfels, preot german care vizitează frecvent China, mai informează despre faptul că în Biserica „oficială”, Liturghia este celebrată de mai mulţi ani ca în parohiile clandestine. În trecut, aminteşte el, când preoţii Bisericii „oficiale” se rugau pentru Papa, la rugăciunea euharistică, ei spuneau cuvintele încet „din precauţie, ca să nu spunem din frică”. Astăzi rugăciunea este recitată clar, cu voce tare. Portretul Papei se află expus în Bisericile „oficiale”, iar autorităţile chineze l-au întrebat repetat pe iezuit dacă şi când crede că Pontiful va vizita China. Articolul notează însă faptul că guvernul chinez consideră încă numirea de Episcopi o problemă internă ţării, poziţie care trebuie împăcată cu a Vaticanului, care consideră de asemenea că este vorba de o problemă internă, dar internă Bisericii Catolice.
Articolul sugerează ca Vaticanul să nu mai propună noi Episcopi pentru a-i înlocui pe cei care sunt „ne-oficiali din punctul de vedere al guvernului”. Pr. Waldenfels nu neagă faptul că Biserica „clandestină” continuă să sufere, mai ales în zonele în care rămâne clară distincţia dintre „oficial” şi „clandestin”. După „lunga opresiune şi persecuţie” pe care au îndurat-o, iezuitul nu se aşteaptă ca partea „clandestină” să „se adapteze peste tot şi fără ezitare la noua situaţie”. Există „prea multe răni” după deceniile de persecuţie pentru a aştepta o reconciliere rapidă. Acum două zile, agenţia AsiaNews anunţa că Episcopi ai Bisericii „oficiale”, într-un gest fără precedent, vor participa la funeraliile Episcopului „clandestin” Peter Zhang Bai Ren. Pe de altă parte, cei patru Episcopi chinezi invitaţi la Sinod nu au venit, neprimind viza, dar cum Vaticanul nu are un răspuns oficial, a menţinut patru scaune goale pe toată perioada Sinodului, ca semn de speranţă şi de deschidere spre Biserica Chineză.
