Conferinţă despre Biserică şi autorităţile Statului
18.10.2005, Iaşi (Catholica) - În Sala Coloanelor a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, din Iaşi, a avut loc astăzi, la ora 11.00, o conferinţă susţinută de către prof. univ. dr. Heinrich Pompey, de la Universitatea din Freiburg, Germania, informează Radio Trinitas. Subiectul conferinţei a fost „Colaborarea dintre Biserică şi autorităţile Statului pentru formarea unei societăţi morale şi pentru dezvoltarea economică a unei ţări”.
În deschidere, părintele prof. dr. Gheorghe Popa, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxa „Dumitru Stăniloae”, din Iaşi, a prezentat scopul conferinţei şi a subliniat importanţa pe care o au dezbaterile şi seminariile de acest fel pentru dezvoltarea unei societăţi fără a se ignora legile morale: „Domnul profesor a fost de mai multe ori la noi şi, cunoscând realităţile noastre sociale, a venit astăzi ca să ne ofere o conferinţă în care să ne arate că este posibil ca, într-un Stat de drept, Biserica, Bisericile, în activitatea lor social-filantropică, să contribuie la dezvoltarea economica a unei ţări. Domnul profesor vine dintr-o ţară în care Biserica este foarte implicată în planul social, dar, în acelaşi timp, Statul susţine foarte mult proiectele şi programele social-filantropice ale Bisericii. Acest principiu este inclus şi în Legea Cultelor din România, care va intra în Parlament, în sensul că Statul recunoaşte contribuţia Cultelor la dezvoltarea socială şi economică a ţării şi, pe baza acestui principiu, se pot dezvolta relaţii de cooperare pentru a sprijini dezvoltarea socială şi economică a ţării noastre.”
În cadrul conferinţei, mai anunţă Radio Trinitas, s-a subliniat, în primul rând, contribuţia majoră pe care o are Biserica în societate, în ceea ce priveşte sensibilizarea populaţiei faţă de cei aflaţi în situaţii dificile. În acelaşi cadru, prof. univ. dr. Heinrich Pompey a evidenţiat importanţa Bisericii alături de autorităţile Statului în formarea unei societăţi morale: „Este foarte important că noi putem să discutăm şi să fim împreună şi, în cele din urmă, să mergem spre o casă comună a Europei.” Într-o ştire din ziua precedentă conferinţei, Radio Trinitas îl cita pe invitat: „Aceasta este ipoteza, că dezvoltarea economică a unei ţări depinde de puterea morală a unei ţări, de moralitate şi de organizarea socială sau organizările sociale. Părerea mea este că Biserica este cea care are responsabilitatea dezvoltării din punct de vedere moral a unei ţări, iar Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă trebuie să se angajeze pentru aceste activităţi sociale în cadrul societăţii.”
