Sinodul Episcopilor: Întâlnirea pe grupuri lingvistice
19.10.2005, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă Părinţii sinodali s-au întâlnit în cadrul grupurilor lingvistice pentru a pregăti amendamentele la cele 50 de propuneri. Deliberările au continuat şi după-amiaza. La sfârşitul sesiunii de după-amiază, grupurile au predat amendamentele la secretarul general al Sinodului Episcopilor. După încheierea sesiunii, Părinţii sinodali au avut ocazia să urmărească filmul „Sfântul Petru”, în cadrul unei premiere dedicată exclusiv lor. Filmul a fost regizat de italianul Giulio Base şi va fi difuzat de televiziunea italiană de stat peste câteva săptămâni.
Ieri, în cadrul celei de-a nouăsprezecea sesiuni generale a Adunării, Arhiepiscopul Nikola Eterovic, secretar general al Sinodului Episcopilor, a prezentat Sfântului Părinte prima copie a primului volum din Enchiridionul Sinodului Episcopilor, o lucrare publicată cu ocazia aniversării a 40 de ani de la instituirea Sinodului Episcopilor. O notă despre Enchiridion a fost făcută publică ieri, explicându-se că „este o colecţie de documente privind Sinodul Episcopilor, de la originile lui, de mare interes nu doar pentru membrii colegiului episcopal, ci şi pentru cercetători, istorici şi teologi, cărora le furnizează documentaţie de primă importanţă despre viaţa şi misiunea Bisericii după Conciliul Vatican II.
„Sfântul Părinte a decis să dea această carte participanţilor la Sinod, ca semn de mulţumire şi de încurajare în credinţă, comuniune şi iubire pentru Biserica a cărui centru este misterul euharistic.” Joi nu va fi sesiune generală, ceea ce va permite relatorului general al Sinodului, Cardinalul Angelo Scola de Veneţia, precum şi Arhiepiscopului Minnerath şi relatorilor grupurilor lingvistice, să treacă în revistă amendamentele. Propunerile amendate vor fi prezentate în plen vineri după-amiaza.
