A XVI-a Adunare generală a CRSM (comunicat de presă)
20.10.2005, Cluj (Catholica) - La Casa de reculegere „Manresa” din Cluj-Napoca, în perioada 10-13 octombrie, a avut loc Cea de a XVI-a Adunare generală a Conferinţei Române a Superioarelor Majore (CRSM), sub genericul „Euharistie şi misiune”, fiind prezente 50 de surori din cele 76 de congregaţii înscrise în CRSM. Sesiunea de lucrări a început cu sfânta Liturghie celebrată în rit oriental de PS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla şi responsabil pentru viaţa consacrată în cadrul Conferinţei Episcopale Române.
A doua zi, sfânta Liturghie a fost prezidată de ES Jean-Claude Périsset, nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova. În cuvântarea adresată surorilor, Excelenţa sa a subliniat importanţa conştientizării faptului că punctul de plecare al vocaţiei de persoane consacrate este Cristos şi că misiunea izvorăşte din relaţia cu Dumnezeu şi cu Isus Cristos prezent în Euharistie. Reîntoarcerea la izvorul vieţii creştine ne reînnoieşte şi ne întăreşte în misiune. Sub îndrumarea pr. Cornel Berea, SCD, am conştientizat că misiunea: este înrădăcinată în comuniunea nupţială cu Isus Cristos, ea este un mister înainte de a fi un proiect misionar; participă la misiunea lui Isus Cristos şi ne conduce pe drumul ei de dăruire, dar misiunea rămâne o parabolă, adică un semn neclar, ambiguu şi trecător al absolutului; are ca scop – ca şi în timpul lui Isus – formarea unui popor nou, construirea unei comunităţi care va putea celebra Euharistia.
Noi, persoane consacrate născute în România sau venite din alte ţări, cu culturi diferite şi aparţinând mai multor congregaţii cu carisme diferite, am experimentat în aceste zile comuniunea dintre noi, care a devenit din ce în ce mai fraternă, datorită lucrării Duhului Sfânt şi a existenţei unor structuri solide de colaborare create pe parcursul anilor de la înfiinţarea C.R.S.M. -ului. Conştiente că Isus Cristos însuşi este principalul semn al Tatălui, dorim să continuăm acest drum euharistic şi de colaborare într-o misiune comună, pentru a da mărturie pentru el, căutând modalităţile concrete de a fi cu oamenii, de a trăi şi de a spera cu ei, după exemplul Fiului lui Dumnezeu care a trăit în mijlocul nostru.
Plecând de la aceste convingeri, Adunarea generală a făcut paşi importanţi spre o mai mare deschidere între congregaţii şi spre extinderea colaborării cu Conferinţa Superiorilor Majori din România, mai ales la nivelul comisiilor. Comisia socială va organiza „grupuri sociale” în cadrul zonelor geografice în care este împărţită CRSM, pentru a continua formarea în doctrina socială a Bisericii.
Grupul de surori care a lucrat anul trecut în diferite licee din Bucureşti pentru prevenirea traficului de fiinţe umane îşi va extinde această activitate şi în alte şcoli din capitală şi din ţară şi va căuta, în plus, posibilităţi de a lucra cu persoanele deja căzute victime ale traficului. Grupul a cerut un sprijin din partea comunităţilor (surori disponibile şi mijloace materiale necesare) pentru continuarea muncii lor, în colaborare cu cei care activează deja în domeniu, în special cu Biserica Ortodoxă şi Bisericile Protestante, cu grupuri sociale şi foarte multe femei sensibile la acest flagel.
Consiliului prezidenţial i s-a încredinţat, ca o prioritate, pregătirea condiţiilor pentru a crea o comisie vocaţională care să colaboreze cu comisiile diecezane de pastoraţie vocaţională. Dorim să promovăm în Biserică o pastoraţie vocaţională adaptată tinerilor de azi, o pastoraţie care se adresează tuturor, oferind modele de vocaţie creştină, pentru a facilita găsirea vocaţiei proprii.
Adunarea generală s-a desfăşurat într-o atmosferă de deschidere reciprocă şi bună înţelegere, favorizată şi stimulată prin folosirea mijloacelor moderne de comunicare, prin care punctele importante ale conferinţelor părintelui Cornel Berea, rapoartele de activitate şi de proiecte şi impulsurile de rugăciune şi meditaţie au fost uşor urmărite. Toate au contribuit la întărirea dorinţei noastre de a sluji cât mai bine Biserica, în această ţară în care Dumnezeu ne-a chemat să ne îndeplinim misiunea.
(Comunicatul este semnat de sr. Ildikó Homa, SSS, secretară generală CRSM)