700 de jurnalişti acreditaţi la Sinod
24.10.2005, Vatican (Catholica) - Sinodul Episcopilor pe tema Euharistiei a fost şi un mare eveniment mediatic, dacă ţinem cont de datele publicate de secretariatul general al acestui organism. Adunarea Generală Ordinară a fost „transmisă” prin intermediul a 450 de jurnalişti acreditaţi permanent la biroul de presă, şi de alţi 260 de corespondenţi care au venit la Roma pe perioada 2-23 octombrie, cât a durat Sinodul. Pentru ca jurnaliştii să afle ce se petrece în Sinod, au avut loc zece conferinţe de presă susţinute de purtători de cuvânt pentru limbile italiană, engleză, franceză, spaniolă şi germană.
Au mai existat trei conferinţe de presă la începutul, mijlocul şi sfârşitul Sinodului, cu prezenţa a patru Cardinali şi Episcopi participanţi la Sinod. Sfântul Scaun a publicat zilnic informaţii despre Sinod, în italiană, engleză, franceză, spaniolă şi germană, în buletinul Sinodului Episcopilor. A existat şi o versiune în latină a intervenţiilor Episcopilor. Buletinul sinodal a mai oferit şi un rezumat al intervenţiilor Părinţilor sinodali. În a doua zi a Sinodului, secretariatul general a decis să nu ofere informaţii despre discuţiile libere, pentru a nu oferi prea multe elemente presei. Jurnaliştii au primit materialele tipărite, dar alţi nenumăraţi jurnalişti şi nu numai au putut avea acces la aceleaşi informaţii prin situl Vaticanului. Secţiunea dedicată Sinodului a fost accesată de aproximativ 710.000 ori în perioada 2-20 octombrie.
Catholica.ro a căutat în această perioadă să ofere cât mai multe informaţii despre Sinod, transmiţând aproximativ 70 de ştiri, plus ediţii speciale la deschidere şi încheiere.
